Regulile din noua stare de alertă

Guvernul a emis, miercuri seara, Hotărârea prin care starea de alertă este prelungită cu încă 30 de zile. Între regulile ce vor fi menținute, se numără obligativitatea purtării măștii, dar și interzicerea organizării de procesiuni în spații închise. Restaurantele rămân închise la interior.

Regulile ce se regăsesc în Hotărârea de Guvern prin care se prelungește starea de alertă vor fi impuse până la mijlocul lunii august.

Măştile de protecţie rămân obligatorii în spaţii publice închise, magazine, mall-uri, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă
Căminele de bătrâni sunt, în continuare, obligate să îşi continue activitatea, iar programul de lucru al angajaţilor este stabilit cu DSP-urile din ţară
Este interzisă în continuare organizarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise
Cantonamentele, antrenamentele şi competiţiile sportive sunt permise
concursurile sportive în aer liber sau în bazine acoperite pot fi organizate, dar fără spectatori
Sporturile de contact sunt interzise în continuare
Muzeele, bibliotecile şi librăriile sunt deschise
Evenimentele culturale în aer liber (de exemplu, concerte) sunt permise cu regulile de protecţie deja stabilite
Sunt permise spectacolele de tip drive-in numai dacă cei din maşină fac parte din aceeaşi familie
Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt; masca este obligatorie
Slujbele sunt permise, cu regulile deja ştiute
Ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise doar dacă participă cel mult 10 persoane Evenimentele private în spaţii închise sunt permise, doar dacă participă cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică
Evenimentele private în spaţii deschise sunt permise doar dacă participă cel mult 50 de persoane care sunt obligate să respecte regulile de distanţare fizică
Sunt permise în continuare organizarea de cursuri şi workshopuri dacă participă cel mult 20 de persoane; este obligatorie respectarea regulilor de distanţare fizică
Ambasadele pot organiza evenimente în aer liber, dar trebuiesă fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară.
Este interzisă circulaţia în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri
Restaurantele, cafenelele rămân închise în interior; ele pot vinde doar în regim de take away
Terasele rămân însă deschise, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie
Rămân închise restaurantele şi cafenelele din mall-uri, precum şi locurile de joacă din centrele comerciale
Piscinele, locurile de joacă şi sălile de jocuri sunt închise
Cabinetele stomatologice trebuie să-şi organizeze activitatea astfel încât să respecte regulile de protecţie: triaj epidemiologic, dezinfectarea mâinilor pentru personal şi vizitatori
Plajele rămân în continuare deschise cu respectarea regulilor de protecţie
Grădiniţele rămân deschise, însă trebuie respectate condiţiile deja ştiute
Cursurile sunt permise doar cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii.

Citeste și:  Sfârșit de sezon de schi în Postăvarul! Temperaturile ridicate din ultima vreme au accelerat deteriorarea pârtiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.