Repartizările absolvenților de clasa a VIII-a la liceele din județ, publicate în acest weekend

Sâmbătă, 24 iulie, au fost publicate repartizările absolvenților de clasa a VIII-a la liceele din județul Brașov pentru anul școlar 2021 – 2022.

Aceste repartizări computerizate s-au realizat în funcţie de opţiunile completate de elevi şi părinţi, după ce au aflat media de admitere. În județul Brașov au fost repartizați 2.483 elevi (98,38%) în învățământul liceal de stat din totalul elevilor cu opțiuni completate (2.524): 1.642 de candidați au fost repartizați la filiera teoretică, iar 841 de candidați la filiera tehnologică.

“La Brașov, 2483 de elevi, reprezentând peste 98% din totalul celor care au completat fișe de opțiuni au fost repartizați în învățământul liceal de stat. Alți 984 de elevi s-au înscris pe locurile alocate în învățământul profesional și dual. 85 de elevi nu au putut fi admiși în prima etapă deoarece nu au completat suficiente opțiuni”, a declarat pentru Radio România Brașov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur.

Citeste și:  Întâlnire de lucru la Penitenciarul Codlea, organizată în baza Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate

Potrivit purtătorului de cuvânt Valentin Bucur, absolvenții nerepartizați în prima etapă: “Aceștia vor intra în cea de a doua etapă de repartizare computerizată și vor completa fișele de opțiuni la unitățile școlare unde au absolvit clasa a VIII – a, în perioada 29 iulie – 5 august”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.