Restricții de circulație cu ocazia evenimentelor care marchează 37 de ani de la revolta anticomunistă din Brașov @ 15 Noiembrie 1987

15 Noiembrie 1987 – 37 de ani de la momentul în care muncitorii de la întreprinderea de autocamioane, urmați de alți brașoveni, au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva dictaturii comuniste.

Restricții de circulație

Pentru a marca acest moment, Asociația 15 Noiembrie 1987 și Primăria Municipiului Brașov organizează o serie de evenimente, printre care ceremonialul de la monumentul dedicat eroilor brașoveni, în 15 noiembrie, și crosul popular 15 Noiembrie.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestor evenimente vor fi introduse următoarele restricții de circulație:

  • în data de 15 noiembrie, între orele 10.30 – 12.30, breteaua de legătură dintre Calea București și str. Carpaților (cea din fața ISC-ului) va fi închisă, circulația fiind dirijată prin sensul giratoriu;
  • în perioada 15.11.2024 ora 10.00 – 16.11.2024 ora 17.00 va fi închisă circulația pe Bd. Eroilor, tronsonul cuprins între Star şi Modarom;
  • în data de 16.11.2024, între orele 10.00 -12.00, pentru desfășurarea crosului popular circulaţia va fi închisă pe traseul: Parc Industrial Roman – Str. Poienelor – Calea Bucureşti – Bd 15 Noiembrie – Modarom – Bd Eroilor.
Citeste și:  Vasile Pușcaș: Acum 20 de ani, pe 8 decembrie, se încheiau negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.