Reţeaua de termoficare din Cartierul Florilor din Braşov a cedat aseară! Sunt afectate aproximativ 600 de familii

UPDATE: „Am început manevrele de închidere a rețelei de transport din Florilor, ceea ce înseamnă că aproximativ 600 de apartamente nu vor mai avea căldură și apă caldă pe parcursul zilei. SPLT a făcut decopertarea de aseară, imediat ce vor fi golite cele două conducte se va interveni cu două echipe, care vor lucra în paralel, pentru a finaliza cât mai repede reparațiile.” – a transmis Primăria Brașov, în această dimineață, 15 februarie.

Știrea inițială.

Reţeaua de termoficare din Cartierul Florilor a cedat luni seara, fiind afectate aproximativ 600 de familii. Potrivit anunţului făcut de către Primăria Braşov, avaria a fost localizată în curtea Şcoalii Gimnaziale nr. 11 din Braşov.

Citeste și:  Noutate pe piața muncii: persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au și angajații

„Având în vedere temperaturile negative din această noapte, am luat decizia să nu oprim furnizarea de agent termic, cu condiţia ca adaosul de apă caldă să nu fie peste limita de suportabilitate a pompajului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

În această dimineață, pentru a putea începe reparaţiile, Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Braşov a sistat furnizarea de agent termic în cartierul Florilor.

„Vor fi afectaţi aproximativ 600 de abonaţi. Colegii de la SPLT vor interveni astfel încât până seara, dacă totul decurge fără alte incidente, lucrările de reparaţii sa fie terminate”, a mai precizat Sorin Toarcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.