Rețelele de apă nou montate la Brașov vor fi puse în funcțiune pe 7 iulie

Începând din anul 2018, o mare parte din străzile municipiului Brașov au fost afectate de lucrări la rețelele de apă și canalizare. Concret, au fost realizate următoarele:

  • 11,2 km de rețele de distribuție de polietilenă
  • 3,3 km de artere de distribuție din fontă ductilă
  • 342 de branșamente
  • 77 hidranți

Precizăm că durata de viață a conductelor noi este de aproximativ 50 de ani. Lucrările au fost executate pe următoarele străzi: Castanilor, Avram Iancu, Al. I. Cuza, Iuliu Maniu, 15 Noiembrie, Lucian Blaga, Nicolae Titulescu, Serii, Petru Rareș, Toamnei, Zizinului, Saturn, Barbu Lăutaru, Carierei, Griviței și Victoriei.

Aceste lucrări au fost extrem de importante pentru brașoveni, deoarece odată implementate, ele micșorează foarte mult numărul de avarii și de intervenții efectuate pe aceste conducte , precum și pierderile de apă.

Citeste și:  BEC - rezultate parţiale pentru Camera Deputaţilor după centralizarea datelor din 59,61% din secţii

Din 7 iulie, toate aceste rețele noi vor fi interconectate și puse în funcțiune. Această operațiune presupune mai multe etape: anularea conductelor vechi și golirea acestora, spălarea și dezinfectarea tronsoanelor noi de conductă, cuplarea acestora, interconectarea cu sistemul de distribuție existent. În consecință, în perioada 7 – 20 iulie, furnizarea apei va fi sistată în 4 etape, în mai multe zone importante ale orașului. Acestea sunt, după cum urmează:

  • Etapa I – zona Spitalului Astra
  • Etapa II – zona Roșiorilor – Titulescu
  • Etapa III – Zona Onix- bd. Griviței
  • Etapa IV – str. Dimineții

Fiecare etapă va fi anunțată cu cel puțin 3 zile înainte, prin toate canalele de comunicare posibile: SMS, pentru cetățenii care au acceptat să ne ofere numerele de telefon, e-mail, acolo unde există în baza de date, anunțuri la fiecare scară de bloc afectată, www.apabrasov.ro, Pagina Oficială de Facebook, precum și prin intermediul comunicatelor de presă. De asemenea, în toate zonele afectate vor fi cisterne de apă, pentru asigurarea necesarului de consum.

Citeste și:  10 Lecții importante pe care majoritatea oamenilor le învață prea târziu în viață

Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare. După executarea tuturor interconectărilor, Contractul de Lucrări nr. 9, Fazat, va fi finalizat.

Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA, cofinanțat de Compania Apa Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.