Roberta Metsola, din nou la Kiev: Viitorul Ucrainei este ca membru al UE

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, aflată din nou în vizită la Kiev, a declarat vineri noapte că „viitorul Ucrainei este ca membru al Uniunii Europene” şi că UE va ajuta ţara în tot acest proces, transmite Televiziunea Română.

„Viitorul Ucrainei este ca membru al Uniunii Europene. Vom face tot acest drum cu ea. Cooperarea între Parlamentul European şi parlamentul ucrainean nu va face decât să se întărească, a declarat politiciana malteză, pe contul său de Twitter.

Şefa Parlamentului European a acordat o atenţie deosebită, potrivit preşedintelui Radei, planului de pace în zece puncte al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, şi a făcut apel „să fie sprijinită această iniţiativă” de a pune capăt invaziei militare a Rusiei.

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Metsola a produs o surpriză vineri seara, când şi-a anunţat vizita la Kiev.

„Mă bucur să mă întorc în Ucraina”, a scris ea pe Twitter. Metsola a declarat că s-a întors în Ucraina, alături de „aceşti oameni curajoşi care au inspirat lumea. Cu aceşti eroi care refuză să renunţe. Cu cei care au sacrificat totul pentru valorile noastre. Cu europenii a căror casă este în Uniunea noastră Europeană”.

Metsola a devenit la 1 aprilie 2022 primul lider al unei instituţii europene care a vizitat Ucraina de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva acestei ţări, la 24 februarie a acelui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.