România – Finlanda 1-0. ”Tricolorii” reuşesc prima victorie cu Edi Iordănescu pe bancă

Reprezentativa României a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Giuleşti, cu scorul de 1-0 , selecţionata Finlandei, în etapa a treia a Grupei 3 din Divizia B a Ligii Naţiunilor. Acest succes vine după două înfrângeri în primele etape.

”Tricolorii” au făcut o primă repriză excelentă, în care au controlat jocul şi şi-au creat ocazii mari. În minutul 14 Darius Olaru este faultat în careu, iar centralul acordă lovitură de la 11 metri. George Puşcaş execută slab şi ratează penalty-ul. Atacantul celor de la Pisa s-a revanşat în minutul 30, când i-a centrat perfect lui Bancu, care a deschis scorul, după o lovitură de cap.

În a doua parte naţionala României s-a apărat excelent, dar a avut şi şansă la ocaziile mari ale adversarei. Jocul pe contre ne putea aduce şi un al doilea gol în mai multe rânduri, dar Joronen a închis bine poarta în faţa lui Puşcaş şi Mihăilă. De cealaltă parte Finlanda a ratat o ocazie monumentală în minutu 51, când Niţă a reuşit să intervină în ultimul moment la o fază în care Pohjanpalo a fost prea sigur că va marca.

Citeste și:  Bookisit ajunge la Brașov! Primul târg de carte second-hand pentru toată familia, pe 27 aprilie, la Centrul Cultural Apollonia 

Pentru România urmează, marţi, partida de acasă cu Muntenegru, care se va disputa de la ora 21.45, pe stadionul Giuleşti. În aceeaşi etapă, Bosnia va întâlni Finlanda.


Duminică, posturile Prima Sport vor transmite în direct următoarele partide:

Ora 16:00 – UEFA Nations League – Irlanda de Nord – Cipru – Prima Sport 2
Ora 19:00 – UEFA Nations League – Norvegia – Suedia – Prima Sport 1
Ora 19:00 – UEFA Nations League – Georgia – Bulgaria – Prima Sport 2
Ora 21:45 – UEFA Nations League – Spania – Cehia – Prima Sport 1
Ora 21:45 – UEFA Nations League – Elvetia – Portugalia – Prima Sport 2
Ora 21:45 – UEFA Nations League – Slovenia – Serbia – Prima Sport 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.