Romania în prima urnă la tragerea la sorți pentru turneul final al CE de handbal feminin

Federaţia Europeană de Handbal a făcut, joi, publică procedura tragerii la sorţi pentru turneul final al Campionatului European de handbal feminin, găzduit de Danemarca şi Norvegia (3-20 decembrie), potrivit news.ro.

Aflată printre cele 16 echipe care au obţinut calificarea la acest turneu final, România va face parte din prima grupă valorică la tragerea la sorţi programată să aibă loc la 18 iunie, de la ora 12.00, la sediul EHF din Viena, informează frh.ro.

Grupele valorice sunt următoarele:

Grupa 1: Franţa, Rusia, Olanda, România

Grupa 2: Norvegia, Ungaria, Suedia, Danemarca

Grupa 3: Muntenegru, Germania, Serbia, Spania

Grupa 4: Slovenia, Polonia, Cehia, Croaţia

Organizatorii au decis deja ca Norvegia să facă parte din grupa D (Trondheim), iar Danemarca din grupa A (Herning). Arena Spektrum din Trondheim va găzdui şi grupa C în care a fost distribuită Olanda, în timp ce grupa B, în care va juca Suedia, se va desfăşura la Frederikshavn.

Citeste și:  Guvernul prelungește plafonarea tarifelor RCA până la 30 iunie

Locurile de desfăşurare a grupelor principale vor fi Stavanger, în Norvegia, şi Herning, în Danemarca. Weekendul final al turneului se va desfăşura la Telenor Arena în capitala Norvegiei, Oslo. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.