România pierde clar cu Norvegia, dar se califică fără emoții în grupele principale ale Mondialului

Echipa națională feminină de handbal a României nu a rezistat în fața Norvegiei, la Mondialul din Spania. În direct pe Look Sport 3, tricolorele au fost depășite clar de campioana europeană en-titre, scor 22-32.

Fără Cristina Neagu, fetele pregătite de Adrian Vasile nu au putut emite pretenții în fața adversarelor. Diferența a fost una vizibilă, iar nordicele au rezolvat meciul în mare măsură încă din primele 30 de minute. De altfel, la finele primei reprize, Norvegia conducea cu un confortabil 17-11.

După pauză, România a încercat în zadar să echilibreze și să revină. Din contră, nordicele și-au păstrat avantajul, ba chiar s-au distanțat și mai mult pe tabelă, iar diferența a ajuns la 11 goluri, la jumătatea reprizei secunde (25-14 în minutul 43).

Citeste și:  Dino Parc Râșnov și Tedi îi invită pe copii la Festivalul Veseliei

S-a terminat în cele din urmă 32-22 pentru campioanele Europei, care s-au impus categoric fără să forțeze prea mult.

Chiar dacă au pierdut clar cu Norvegia, româncele se califică fără prea mari emoții în faza următoare a competiției. România va face parte din aceeași Grupa principală 2 cu Olanda și Suedia, echipe care se calificaseră lejer, la fel ca tricolorele, încă după primele două partide. Ultima în grupa principală este Puerto Rico, echipă care se califică în premieră în această fază a competiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.