România pregătește o reacție diplomatică după drona căzută la Galați. Bolojan vorbește despre sancțiuni pentru diplomații ruși

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că Ministerul Afacerilor Externe va propune în ședința CSAT o acțiune diplomatică prin care să fie adoptate sancțiuni față de diplomații ruși aflați la București. Declarația vine după incidentul de la Galați, unde o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe.

Bolojan a condamnat acțiunea Rusiei și a precizat că autoritățile române lucrează pe mai multe planuri. Pe lângă demersul diplomatic, premierul interimar a vorbit despre măsuri pentru creșterea siguranței la frontierele de est ale României.

Potrivit acestuia, Ministerul Apărării va solicita transferul unor tehnologii militare de care România nu dispune în prezent, inclusiv capacități antiaeriene și radare capabile să scaneze la altitudini joase, în contextul amenințărilor reprezentate de drone.

Citeste și:  Drone noi pentru Armata Română! Contract de milioane de euro semnat prin programul SAFE

Ilie Bolojan a mai declarat că România semnează, în această perioadă, contracte pentru capacități de apărare solicitate de Armata Română, în valoare de aproximativ 10 miliarde de euro, care ar urma să fie furnizate până cel târziu în 2030.

Premierul interimar a criticat și întârzierile privind legislația referitoare la apărarea anti-dronă, inclusiv în contextul contestațiilor depuse la Curtea Constituțională în legătură cu legislația SAFE.

Incidentul de la Galați a avut loc după ce o dronă folosită în atacuri asupra unor infrastructuri din Ucraina s-a prăbușit în județul Galați, provocând un incendiu pe acoperișul unui bloc și rănind ușor două persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.