România trece în această noapte la ora de vară

România trece în această noapte la ora de vară! Astfel, la ora de noapte, ora 3:00 devine ora 4:00, iar ziua de 28 martie este cea mai scurtă din 2021. Posibil ca organismul uman să resimtă din plin această trecere, mai ales în contextul stresului cauzat de situația pandemică în care ne aflăm.

Trecerea la ora de vară 2021 se va face la o săptămână după echinocțiul de primăvară, marcat la 20 martie 2021, când ziua va fi egală cu noaptea. Din acest moment, ziua începe „să crească” și noaptea să scadă până la solstițul de vară din 21 iunie.

Ora oficială de vară a fost introdusă în ţara noastră pentru prima dată în 1932. Ar putea fi ultima schimbare de oră, după ce în 2019, Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de renunţare la această obligativitate la nivelul Uniunii.

Citeste și:  România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite

Conform acestei propuneri, fiecare stat membru va decide anul acesta, pe ce oră va rămâne, ora standard sau ora de vară. Statele care decid să menţină în permament ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens, mâine, în ultima duminică din martie 2021.

În România, a fost elaborată o propunere legislativă pentru a se renunța la ora de vară, însă până în prezent, situația nu a fost clarificată.

Sursa foto, blog.lightbulbs-direct.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.