Românii sunt invitați la un concert online, azi, la Ateneul Român

Astăzi, 31 martie, de la ora 19:00, Corul Filarmonicii ”George Enescu” susţine un concert fără public, în Sala Mare a Ateneului Român. Concertul va fi transmis online, iar accesul este gratuit pentru toți românii.

În fiecare an, Corul Filarmonicii onorează Sărbătorile Pascale cu un concert alcătuit din lucrări menite să înalțe și să purifice. Cu atât mai bine venită este o astfel de întâlnire cu muzica religioasă, în această perioadă deosebit de grea pe care o traversează întreaga omenire. După o tăcere impusă de prea multe luni de zile, artiștii sunt fericiți să poată cânta, din nou împreună, chiar dacă Sală Mare a Ateneului Român va fi, de astă dată, goala.”, transmit organizatorii.

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

Pentru seara de miercuri, 31 martie, au fost alese Magnificat, capodoperă a barocului italian, compusă în primele decenii ale secolului al XVIII-lea de către violonistul și compozitorul – preot Antonio Vivaldi; Via Crucis (cele 14 opriri de pe Drumul Crucii), o creație romantică terminată în anul 1879 la Budapesta de pianistul și compozitorul – călugăr Franz Liszt și două Concerte Corale scrise de Gavriil Musicescu, unul dintre cei mai importanți muzicieni români, cercetător împătimit al folclorului, compozitor de lucrări corale și, din 1876 și până la sfârșitul vieții (1903) dirijor al Corului Mitropoliei din Iaşi.

Concertul lor va putea ajunge totuși la cei care vor dori să îl asculte căci va fi transmis online pe canalele facebook Filarmonica „George Enescu” și Radio România Muzical, și pe youtube Filarmonica „George Enescu”. Accesul este gratuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.