Românul David Popovici a câștigat titlul de „Cel mai bun tânăr sportiv european” 2021

David Popovici, înotătorul român care a făcut senzație la Jocurile Olimpice la Tokyo din această vară a fost desemnat „Cel mai bun tânăr sportiv european” al anului 2021. Premiului Piotr Nurowski a venit și cu o bursă de 15.000 de euro pentru David Popovici.

Înotătorul român a fost votat de cele 50 de Comitete Olimpice Naționale de pe continentul nostru ”Cel mai bun tânăr sportiv european pentru sporturile de vară” din 2021.

Încoronarea câștigătorului Premiului Piotr Nurowski a avut loc la Samorin, în Slovacia, în cadrul unei cine de gală la Seminarul Asociației Comitetelor Olimpice Europene. Mihai Covaliu și delegația COSR l-au susținut pe David Popovici și l-au votat pe cel care în acest an a reușit să câștige un aur la Campionatele Europene de Seniori în bazin scurt, trei medalii de aur la Campionatele Europene de Juniori, să doboare două recorduri mondiale de juniori la 100 și 200 m liber și să se claseze pe locul 4 la JO Tokyo 2020 la 200 m liber.

Citeste și:  Argint pentru Mihaela Hogaș (Corona Brașov) la Cupa Mondială de la Innsbruck

Popovici a concurat pentru acest premiu cu alți 4 sportivi, clasați în ordine după David: Adriana Vilagos din Serbia (atletism), Adriana Cerezo Iglesias din Spania (taekwondo), Sky Brown din Marea Britanie (skateboarding), Viktoria Listunova din Rusia (gimnastică artistică).

Toti au primit și premii în bani, David a luat o bursă de formare de 15.000 euro. Locul doi a primit 8.000 de euro, poziția a treia a adus un cec de 5.000 de auro, în timp ce locul al patrulea și al cincilea a fost răsplătit cu câte 3.000 de euro.

Premiul a fost creat în memoria fostului președinte al Comitetului Olimpic Polonez Piotr Nurowski, care a murit tragic în 2010 într-un accident de avion. Acest premiu se acordă anual pentru sporturile de vară și, separat, pentru cele de iarnă.

Citeste și:  52 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 lei, aplicate de polițiștii brașoveni într-o singură zi

Aceasta esta a 10-a ediție a Trofeului Piotr Nurowski pentru disciplinele de vară. În 2012, gimnasta Larisa Iordache s-a clasat a doua în preferințele celor care au votat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.