„Rugă de Înviere”, darul muzical al Corului Operei Brașov – Mâine, 27 aprilie

Marți, 27 aprilie 2021, de la ora 18.30, Opera Brașov vă invită, în Săptămâna Mare, să urmăriți, online, Concertul extraordinar de muzică religioasă de Paște intitulat „Rugă de Înviere” susținut de Corul Operei Brașov, pregătit și dirijat de maestrul Dragoș-Mihai Cohal.

Acest eveniment muzical aduce în fața dumneavoastră un repertoriu cu totul nou, de muzică bizantină, ce cuprinde lucrări din creația compozitorilor: Dimitri Bortniansky, P.G. Cesnokov, I.D. Kirescu, Nicolae Lungu, Gheorghe Cucu, Paul Constantinescu, Gavriil Musicescu.

De această dată, Corul Operei Brașov se va „rupe” din ansamblul de compartimente ce compun un spectacol de operă, operetă sau musical și va deveni personaj principal. Soliști vor fi Alina Ichim, Irina Iftene, Iuliana Stârlea și Claudiu Bugnar.

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Pe parcursul concertului, Corul va fi acompaniat de KRONSTADT Quartet: Adrian Pipaș – vioara I, Ana-Maria Pipaș – vioara a II-a, Előd Gábor – violă, Zsófia Bartha – violoncel și de Lioara Frățilă – orgă, Adrian Pintea – contrabas, Andrei Cotelea – percuție. Narator: Lucian Burlacu.

Acest concert de Paști își propune să fie o ocazie de rugăciune, de reîntoarcere spre sine, cu intenția clară a interpreților de a crea cadrul prielnic care să plăsmuiască starea de sacru, de închinăciune – stare menită să invoce prezența lui Dumnezeu în inimile noastre, care, prin grația Sa, să ne dăruiască lucrurile de care avem cel mai mult nevoie în această perioadă plină de încercări: pace minții, liniște sufletului, mângâiere inimii, încredere și bunăvoință”, mărturisește Dragoș-Mihai Cohal, dirijorul Corului Operei Brașov.

Citeste și:  Performanțe de excepție pentru juniorii Clubului Sportiv Dinamo București - Centrul Sportiv Brașov, la Campionatele Naționale de Copii și Juniori

Spectacolul va fi transmis, online, pe canalul oficial de YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=l0zcQ7d6WS0, pe pagina de Facebook a Operei Brașov și va putea fi vizionat gratuit!

Evenimente desfăşurate cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, iar sponsorul lunii aprilie este CLINICCO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.