S-a reluat focul în apropiere de Damasc

Apărarea antiaeriană a armatei siriene a intrat în acţiune marţi împotriva unor „ţinte inamice” în apropiere de Damasc, a relatat agenţia oficială Sana, preluată de AFP.

Televiziunea de stat a difuzat o informaţie similară, dar niciun dintre cele două media nu a precizat natura acestor „ţinte inamice” vizate de apărarea antiaeriană.

În trecut Israelul a efectuat mai multe bombardamente în Siria împotriva unor instalaţii militare ale regimului sau ale aliaţilor săi, Iran şi mişcarea şiită Hezbollah, mari duşmani ai Israelului.

Agenţia oficială Sana precizează că un anumit număr de ţinte inamice au fost „doborâte” de apărarea antiaeriană.

„Este un raid israelian”, a declarat pentru AFP directorul Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), Rami Abdel Rahman.

„Tiruri cu rachetă ale avioanelor israeliene au vizat trei ţine, depozite de arme la sud-vest şi la sud de Damasc, care aparţin Hezbollah sau forţelor iraniene”, a precizat el.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene, contactat de Reuters şi dpa pentru a confirma că raidul aerian inamic a fost efectuat de Israel, a refuzat să comenteze informaţiile.

Israelul a lansat numeroase lovituri aeriene în Siria de la declanşarea războiului în 2011, vizând atât forţele preşedintelui Bashar al-Assad, cât şi pe ale aliaţilor săi.

Dacă se va confirma faptul că Israel a lansat loviturile aeriene de marţi, ar fi primele de la anunţarea de către preşedintele Donald Trump, săptămâna trecută, a retragerii trupelor americane din Siria.

Israelul este considerat de experţi unul dintre marii perdanţi ai retragerii americane, care lasă câmp liber Iranului şi partenerilor săi pentru a-şi dezvolta capacităţile militare în Siria.

Israelul, care până acum a aplaudat politica administraţiei Trump în Orientul Mijlociu, anunţă cu regularitate că nu va lăsa Siria vecină să devină un cap de pod al Teheranului.

În septembrie, un avion militar al Rusiei, aliată a Damascului, a fost doborât accidental de apărarea antiaeriană siriană, intrată în acţiune pentru a răspunde la tiruri israeliene, notează AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.