Salariul minim brut a fost aprobat de Guvern: 4.050 lei de la 1 ianuarie 2025

Salariul minim crește la 4.050 lei. „Majorarea salariului minim cu 9,46% se va aplica începând cu 1 ianuarie 2025 și vor beneficia peste 1,8 milioane de salariați din România”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a confirmat ieri că Guvernul a aprobat acest act normativ, care va însemna o creștere cu 212 lei a salariului minim net: „În Romania sunt încadrati cu salariu minim brut garantat în plată 843.668 de salariati, ceea ce reprezaintă un procent de aproximativ 15,4% din numărul total de salariați activi, dar de majorarea salariului minim la 4.050 de lei vor beneficia toți angajații încadrați cu mai putin de 4050 de lei lunar, ceea ce ridică numărul la 1.823.520 de salariați”.

Citeste și:  Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie, iar producţia va fi relocată în Slovacia şi România

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat încă de săptămâna trecută că „nu există obstacole” în calea acestei decizii de majorare a salariului minim brut, în contextul în care președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind introducerea salariului minim european.

Rămâne de văzut dacă Guvernul va introduce un act normativ care să prelungească facilitatea de 300 de lei netaxați pentru salariul minim. În prezent, la un salariu brut de 3.700 de lei, un angajat primește un venit net de 2.363 de lei. Dacă această facilitate nu va fi extinsă de la 1 ianuarie 2025, salariul brut ar crește la 4.050 de lei, iar venitul net ar ajunge la 2.430 de lei, reprezentând o majorare de doar 67 de lei. În schimb, dacă se va decide menținerea celor 300 de lei netaxați, venitul net ar urca la 2.574 de lei.

Citeste și:  TikTok ar putea fi suspendat în România

Având în vedere creșterea salariului minim la 4.050 lei, contribuțiile datorate de persoanele cu activități independente în 2026, pentru veniturile realizate în 2025, vor fi calculate în funcție de acest plafon. Astfel, pentru CASS (10%), baza de calcul se va încadra între 6 și 60 de salarii minime (24.300 – 243.000 lei), iar pentru CAS (25%), baza minimă va fi de 12 salarii minime (48.600 lei) și cea maximă de 24 salarii minime (97.200 lei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.