Sâmbătă, 27 martie 2021, de la ora 18.30, Opera Brașov își invită publicul, în mod inedit, să urmărească premiera spectacolului integral cu opereta „Sânge vienez” de Johann Strauss – fiul. Din cauza condițiilor pandemice actuale, aceasta va avea loc online, pentru prima oară în istoria Operei Brașov, în transmisiune directă, pe canalul oficial de YouTube al Operei Brașov, precum și pe pagina de Facebook.
Libretul operetei a fost scris de Victor Léon și Leo Stein. Premiera a avut loc pe 26 octombrie 1899, la Carltheater din Viena, însă Johann Strauss nu mai era în viață ca să vadă și această ultimă capodoperă a sa. Atât de ridicată a fost popularitatea valsului „Sânge vienez” op. 354, încât a fost ales ca titlu al acestei lucrări muzicale. Opereta prilejuiește întâlnirea cu atmosfera vieneză de la sfârșitul secolului al XIX-lea. „Am păstrat firul poveștii și am căutat să realizez un echilibru între momentele lirice și cele de umor, specifice într-o operetă; dar, mai ales, m-am axat pe conturarea personajelor principale, încercând să creez tipologii diverse, caractere plăcute și momente spumoase, în spiritul partiturii scrise de Johann Strauss. Am căutat, împreună cu scenografa Rodica Garștea, să realizăm un ambient rafinat pe care muzica îl impune”, mărturisește regizoarea Anda Tabacaru.
Distribuția:
Gabriella – Anda Pop
Franzi – Nicoleta Chirilă
Peppi – Corina Klein
Rosa – Cristina Roșu
Eduard – Liviu Iftene
Josef – Cristian Dicu
Vercingetorix – Marian Rește
Kagler – Lorand Cristian
Contele Bitovsky – Dan Ionescu
Lizi – Cristina Coatu
Lori – Anca Panait
Chelnerul – Mihai Burlacu
Soldatul – Emil Dumbravă
Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Alexandru Fotescu. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Mișcarea scenică: Anca Branea. Asistenți regie: Silvia Papadopoulos, Nicoleta Chirilă. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
Spectacolul va fi transmis, online, în direct, pe pagina de Facebook a Operei Brașov și pe canalul oficial de YouTube, AICI și va putea fi vizionat gratuit!
Eveniment desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.