Sancțiuni dure pentru cei care deteriorează clădiri, garduri sau obiecte aflate în locuri publice

Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice specifică faptul că „scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora” reprezintă o contravenţie. Legislaţia locală a preluat aceste prevederi, amenda pentru astfel de fapte având o valoare între 1000 şi 2000 de lei.
Pe parcursul anului 2018, Poliţia Locală a organizat mai multe acţiuni care au avut ca scop identificarea şi sancţionarea celor care au murdărit pereţii unor clădiri din Sibiu prin inscripţionarea neautorizată a acestor suprafeţe de pe domeniul public. Au fost identificaţi astfel şase minori cu vârste între 14 şi 17 ani şi şase persoane majore cu vârste între 18 şi 37 ani. În cazul unei a 13-a persoane Poliţia Locală a cerut sprijinul Poliţiei Municipiului Sibiu în vederea cercetării pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 din Codul Penal. În luna ianuarie 2019 au fost identificaţi alţi doi minori care au săvârşit astfel de fapte. Dar mai sunt alte cazuri în care se efectuează încă cercetări pentru stabilirea vinovaţilor, utilizând camerele de luat vederi şi declaraţiile martorilor.
Aceste persoane au murdărit ziduri, chiar şi cele ale clădirilor istorice, în mai multe locaţii din oraş, prin inscripţionarea de cuvinte, figuri sau desene: gardul Spitalului Gh. Preda, podurile peste Cibin şi viaductele autostrăzii, str. H. Coandă, Piaţa Mare, B-dul N. Bălcescu, B-dul Victoriei, B-dul Coposu, str. Viitorului, str. Târgul Fânului, str. Cetăţii, alte garduri împrejmuitoare ale unor fabrici, indicatoare rutiere, pasaje subterane sau supraterane.
Persoanelor majore sancţionate li s-a pus în vedere să aducă aceste suprafeţe la stadiul iniţial, pe cheltuiala proprie. În cazul minorilor, acelaşi lucru a fost solicitat părinţilor. În cazurile în care a fost imposibilă identificarea autorilor, Primăria Sibiu va curăţa zidurile cu bani din bugetul local.
Pentru că amenda nu pare să descurajeze acest fenomen, Poliţia Locală va solicita unităţilor de învăţământ la care aceştia studiază să ia măsuri disciplinare împotriva elevilor în cauză. De asemenea, compartimentul Prevenire, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu va prezenta în şcoli şi licee consecinţele pe care elevii şi părinţii şi le asumă în cazul identificării minorilor ca autori ai unor asemenea fapte.
În ciuda tuturor eforturilor, cei care nu înţeleg să respecte legea şi bunul public continuă să urâţească spaţiul public al oraşului, dând dovadă de lipsă de respect faţă de oraş şi faţă de sibieni. Identificarea acestor persoane este unul dintre principalele obiective ale agenţilor Poliţiei Locale aflaţi în patrulare, iar sibienii care observă astfel de fapte sunt rugaţi să apeleze dispeceratul Poliţiei Locale 0369/911.

Citeste și:  Brașovenii, cu privirea spre cer! Lansarea revistei ASTRA dedicate aviației locale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.