Săptămâna trecută a fost una de foc pentru pompierii brașoveni

În perioada 𝟏𝟐.𝟎𝟐 – 𝟏𝟖.𝟎𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟑 𝐬𝐚𝐥𝐯𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐚𝐮 𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐩𝐭𝐢𝐭𝐮𝐝𝐢𝐧𝐞, 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐥𝐚 𝟒𝟒𝟎 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐢̂𝐧 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐚 𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐛𝐮𝐧𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐨𝐫𝐚.

În acest interval, cele mai multe intervenții au fost desfășurate de către echipajele 𝐒𝐌𝐔𝐑𝐃, acestea efectuând un numar de 𝟑𝟓𝟎 𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢, și au asistat medical 𝟑𝟓𝟓 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 (𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝟑𝟏𝟏 𝐚𝐝𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝟒𝟒 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢) aflate în dificultate.

De asemenea, s-a intervenit în 𝟏𝟗 𝐚𝐜𝐜𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫𝐞, dintre acestea într-unul singur fiind necesară intervenția autospecialei de descarcerare.

Concomitent cu misiunile de prim ajutor, pompierii au acționat pentru stingerea celor 𝟏𝟑 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐢 izbucnite, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale. Din totalul acestora, din nou, un procent mare a fost înregistrat la arderile necontrolate de miriști, vegetație uscată și deșeuri menajere.

Citeste și:  Maramureșul și Brașovul, destinații de top pentru sărbătorile pascale: tradiții, mâncare delicioasă și peisaje uimitoare

𝑃𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑐𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑡𝑟𝑎𝑔𝑒𝑚 𝑎𝑡𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑎 𝑐𝑒𝑡𝑎̆𝑡̦𝑒𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑟𝑒𝑐𝑢𝑟𝑔𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑖𝑛𝑐𝑒𝑛𝑑𝑖𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑣𝑒𝑔𝑒𝑡𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑢𝑠𝑐𝑎𝑡𝑒, 𝑑𝑒𝑜𝑎𝑟𝑒𝑐𝑒 𝑖̂𝑠̦𝑖 𝑝𝑢𝑛 𝑖̂𝑛 𝑝𝑒𝑟𝑖𝑐𝑜𝑙 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑠̦𝑖 𝑏𝑢𝑛𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒, 𝑠̦𝑖 𝑟𝑖𝑠𝑐𝑎̆ 𝑠𝑎𝑛𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑓𝑜𝑟𝑚 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑒𝑑𝑒𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑙𝑒𝑔𝑎𝑙𝑒.

𝑃𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑖𝑡 𝑠𝑡𝑎𝑛𝑑𝑎𝑟𝑑𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑖𝑛𝑑 𝑏𝑢𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑖 𝑎𝑔𝑟𝑖𝑐𝑜𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢 𝑎𝑙𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑒𝑛𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑎𝑟𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑣𝑒𝑔𝑒𝑡𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑢𝑠𝑐𝑎𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎 𝑟𝑒𝑠𝑡𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑣𝑒𝑔𝑒𝑡𝑎𝑙𝑒 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒔𝒕𝒓𝒊𝒄𝒕 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒛𝒊𝒔𝒂̆ 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑠𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑢𝑛𝑒 𝑐𝑎 𝑜 𝑚𝑎̆𝑠𝑢𝑟𝑎̆ 𝑒𝑥𝑐𝑒𝑝𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑧𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑎𝑛𝑡𝑖𝑛𝑎̆ 𝑓𝑖𝑡𝑜𝑠𝑎𝑛𝑖𝑡𝑎𝑟𝑎̆, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑎̂𝑛𝑑𝑖𝑟𝑖𝑖 𝑢𝑛𝑜𝑟 𝑏𝑜𝑙𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑎̆𝑢𝑛𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑓𝑖𝑐𝑖 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑖𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑎𝑣𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑖, 𝑠𝑎𝑛𝑐𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎̂𝑛𝑑𝑢-𝑠𝑒 𝑐𝑢 𝑎𝑚𝑒𝑛𝑑𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑙𝑎 7.500 𝑙𝑒𝑖 𝑙𝑎 15.000 𝑙𝑒𝑖, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑓𝑖𝑧𝑖𝑐𝑒, 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 50.000 𝑙𝑒𝑖 𝑙𝑎 100.000 𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑗𝑢𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑒.

În ultimele 7 zile, eforturile pompierilor s-au concentrat și asupra 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐨𝐫𝐚, sens în care, echipajele operative au intervenit în 𝟏𝟓 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢 de acest fel, iar datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative pe durata misiunilor derulate, 𝟏𝟔 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 aflate în situații critice au fost salvate.

Citeste și:  Reorganizare fără zgomot: Peste 3.000 de angajați din 40 de companii, concediați în primul trimestru al acestui an

De asemenea, în perioada mai sus menționată, inspectoratul a participat la 𝟒𝟕 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐭𝐢𝐯𝐞, 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐢𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞, 𝐝𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐞𝐱𝐞𝐫𝐜𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧.

De asemenea, în decursul săptămânii trecute, o nouă serie de voluntari a început Cursul introductiv din programul „𝐒𝐚𝐥𝐯𝐚𝐭𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐚𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞”.

𝐏𝐞 𝐥𝐢𝐧𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞, 𝐬-𝐚𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚𝐭 𝐯𝐞𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞𝐥𝐞 𝐭𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯.

În acest context, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov, în săptămâna 12.02 – 18.02.2024, s-au efectuat 𝟐𝟏 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐚𝐥𝐞 𝐥𝐚 𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐭𝐮𝐫𝐢𝐬𝐦, 𝐢̂𝐧 𝐮𝐫𝐦𝐚 𝐜𝐚̆𝐫𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝟏𝟎𝟒 𝐚𝐯𝐞𝐫𝐭𝐢𝐬𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝟑𝟖 𝐝𝐞 𝐚𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐮𝐚𝐧𝐭𝐮𝐦 𝐝𝐞 𝟒𝟗𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢. Pentru un obiectiv dintre cele menționate mai sus, s-a dispus 𝐨𝐩𝐫𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆𝐥𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐠𝐫𝐚𝐯𝐚̆ 𝐚 𝐜𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐮.

Citeste și:  Noaptea de Înviere va fi una cu cer senin și temperaturi de peste 10 grade în toată țara

Acțiunile noastre urmăresc modul în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță fiecăruia dintre noi.

𝑨𝒇𝒍𝒂𝒕̦𝒊 𝒄𝒖𝒎 𝒔𝒂̆ 𝒓𝒆𝒂𝒄𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒕̦𝒊 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒛 𝒅𝒆 𝒏𝒆𝒗𝒐𝒊𝒆 𝒔̦𝒊 𝒇𝒊𝒕̦𝒊 𝒑𝒓𝒆𝒈𝒂̆𝒕𝒊𝒕̦𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒇𝒂𝒄𝒆 𝒇𝒂𝒕̦𝒂̆ 𝒐𝒓𝒊𝒄𝒂̆𝒓𝒆𝒊 𝒔𝒊𝒕𝒖𝒂𝒕̦𝒊𝒊 𝒅𝒆 𝒖𝒓𝒈𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆! 𝑶𝒃𝒕̦𝒊𝒏𝒆𝒕̦𝒊 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒆 𝒊𝒏𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒕̦𝒊𝒊 𝒄𝒖 𝒑𝒓𝒊𝒗𝒊𝒓𝒆 𝒍𝒂 𝒎𝒐𝒅𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒄𝒄𝒆𝒔𝒂̂𝒏𝒅 𝒑𝒍𝒂𝒕𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂 𝒏𝒂𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒈𝒂̆𝒕𝒊𝒓𝒆 𝒊̂𝒏 𝒔𝒊𝒕𝒖𝒂𝒕̦𝒊𝒊 𝒅𝒆 𝒖𝒓𝒈𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆, 𝒅𝒊𝒔𝒑𝒐𝒏𝒊𝒃𝒊𝒍𝒂̆ 𝒍𝒂 𝒂𝒅𝒓𝒆𝒔𝒂 𝒉𝒕𝒕𝒑𝒔://𝒇𝒊𝒊𝒑𝒓𝒆𝒈𝒂𝒕𝒊𝒕.𝒓𝒐.

𝑫𝒆 𝒂𝒔𝒆𝒎𝒆𝒏𝒆𝒂, 𝒂𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂𝒕̦𝒊𝒂 𝒎𝒐𝒃𝒊𝒍𝒂̆ 𝑫𝑺𝑼 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒇𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒂̆𝒓𝒄𝒂𝒕𝒂̆ 𝒈𝒓𝒂𝒕𝒖𝒊𝒕 𝒅𝒊𝒏 𝑨𝒑𝒑 𝑺𝒕𝒐𝒓𝒆 𝒔𝒂𝒖 𝑮𝒐𝒐𝒈𝒍𝒆 𝑷𝒍𝒂𝒚 𝒔̦𝒊 𝒐𝒇𝒆𝒓𝒂̆ 𝒊𝒏𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒕̦𝒊𝒊 𝒆𝒙𝒕𝒓𝒆𝒎 𝒅𝒆 𝒖𝒕𝒊𝒍𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒇𝒊 𝒎𝒆𝒓𝒆𝒖 𝒑𝒓𝒆𝒈𝒂̆𝒕𝒊𝒕.

Sursa: ISU BV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.