Șapte terenuri de sport, modernizate și puse gratis la dispoziția brașovenilor

În perioada imediat următoare primăria va finaliza modernizarea a șapte terenuri destinate iubitorilor de fotbal, baschet și tenis, cu toate dotările specifice fiecărui sport.

Lucrările au început de aproximativ o lună și au vizat zona Aleii de sub Tâmpa, parcul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și parcul de pe strada Soarelui.

„Aceste lucrări fac parte din strategia municipalității de sprijinire a sportului de masă și extindere și modernizare a facilităților sportive și de relaxare. Pentru copii, în special, căutăm să identificăm și să amenajăm cât mai multe locuri de joacă sau pentru mișcare și practicarea diferitelor sporturi. Am identificat aceste șapte terenuri, pe care se derulează lucrări de amenajare și de dotare cu elemente specifice. O parte dintre ele sunt sub Tâmpa, pe Aleea Tiberiu Brediceanu, care a devenit un loc pentru mișcare și relaxare atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Suntem într-o fază finală cu aceste lucrări, în zilele următoare vom finaliza și celelalte locații, din celelalte zone ale orașului și le vom pune la dispoziția copiilor și părinților, pentru a se bucura de ele“, a declarat primarul George Scripcaru.

Citeste și:  Titlul GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru cea mai mare dioramă din piese LEGO din lume

Pe Aleea de sub Tâmpa, au fost reamenajate cele două terenuri de baschet de 30x18m și 22×11 m. A fost refăcută infrastructura, fiind turnată placă de beton pentru fiecare, iar suprafața de joc este una nouă, din acrilic, în locul vechiului asfalt. Suprafața de joc este realizată prin aplicarea mai multe straturi de rășini acrilice speciale, rezultând o suprafață perfectă pentru joc, dar și care amortizează șocurile pe care le resimte corpul în urma săriturii. Au fost recondiționate coșurile de baschet și vor fi montate panouri noi, iar în câteva zile terenurile vor fi dotate și cu bănci și coșuri de gunoi.

Tot pe Aleea de sub Tâmpa, în zona Centrului de Agrement, este aproape finalizat un teren de tenis acoperit cu zgură și a fost turnată placa de beton pentru un al doilea, care va avea gazon sintetic pe suprafața de joc. Fiecare are suprafața de 36×18 m și vor fi dotate și cu bănci și filee.

În parcul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare, pe o suprafață de 35×25 m, a fost amenajat un teren de joc multifuncțional, cu gazon artificial, destinat în special fotbalului. Terenul poate fi folosit în întregime pentru un meci sau se poate juca minifotbal, pe lățime, fiind astfel disponibile două suprafețe de joc. Porțile vor fi dotate cu plase textile.

Citeste și:  FlyLili organizează sesiune de recrutări pentru însoțitori de zbor, sâmbătă, la Aeroportul Brașov

Teren de baschet acoperit cu iarbă artificială

În parcul de pe strada Soarelui, au fost reabilitate cele două terenuri de joc, fiecare cu suprafața de 30×15 m. Plăcile betonate au fost curățate și refăcute. Pentru ambele terenuri s-a ales gazonul artificial ca suprafață de joc. Dacă pentru cel de fotbal grosimea gazonului este de 5 cm, ca și în celelelate locații, pentru cel de baschet grosimea va fi de 2 cm, iar suprafața va fi mai dură. Chiar dacă pare o curiozitate, gazonul este potrivit și pentru jocul de baschet, și pentru alte jocuri (fotbal, minifotbal, volei, tenis), fiind un gazon de tip „multisport“, care respectă norme internaționale în domeniu, inclusiv cele ale Federației Internaționale de Baschet (FIBA). Potrivit reprezentanților Serviciului Amenajare Zone de Agrement, gazonul artificial pentru baschet este o noutate în Brașov și se bazează pe o tehnologie de umplere cu siliciu și fulgi de latex, care asigură o amortizare suficientă pentru ca jocul de baschet să fie plăcut, dar care să nu împiedice dinamica obișnuită a mingii pentru acest sport.

Citeste și:  Sfaturi de Nutriție: Cum să îți îmbunătățești alimentația fără efort

Accesul pe terenurile menționate va fi gratuit, după un program ce va fi stabilit în perioada următoare. Facem apel către utilizatorii terenurilor să încerce să le mențină cât mai mult timp în bună stare, să nu arunce mucuri de țigări, coji de semințe sau gunoaie pe suprafețele de joc și să nu tragă de plasele textile. Poliția Locală va avea sarcina să țină aceste obiective sub observație, însă în ultimă instanță ține de civismul utilizatorilor ca aceste terenuri să dureze cât mai mult. „Sunt terenuri puse la dispoziția publicului în mod gratuit și sper să fie utilizate în mod civilizat. Noi le vom întreține și în continuare, însă apelăm la părinți și la cei mai mari în special să aibă grijă de aceste locuri, pentru că ne dorim să fie utilizate un timp cât mai îndelungat și nu au fost făcute pentru testat mușchii, așa cum s-a întâmplat la Pietrele lui Solomon, unde unii au înțeles că băncile și gardurile sunt acolo pentru a fi rupte. Și acolo am refăcut aceste elemente și sper să rămână în bună stare o perioadă cât mai lungă“, a spus primarul.

Valoarea totală a lucrărilor, inclusiv dotări, este aproape 535.000 de lei, inclusiv TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.