Brașovul a pierdut orice șansă de a organiza Jocurile Olimpice de Tineret din 2024. Scandalul de dopaj de la Clubul Corona a transformat orașul de la Poalele Tâmpei dintr-o capitală a sporturilor de iarnă într-una dopingului. Prin implicarea Agenția Mondiale Anti-Doping WADA, cazul de la Brașov s-a răspândit în întreaga lume.
Întreaga comunitate sportivă internațională este siderată de implicarea Primăriei Brașov în supunerea unor copii nevinovați la proceduri interzise. Scandalul vine într-un moment cum nu se poate mai nepotrivit având în vedere înăsprirea regulilor de către Agenția Mondială Anti-Doping, care a exclus zilele trecute Rusia de la Jocurile Olimpice din 2022.
În condițiile în care Brașovul a ratat organizarea ediției de anul viitor a Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret, care se vor desfășura la Lausane, în Elveția, orașul de la Poalele Tâmpei și-a anunțat intenția organizării ediției din 2024, iar șansele obținerii titlului de gazdă a festivalului ar fi fost foarte mari.
Scandalul de la Corona Brașov, propagat în întreaga lume prin implicarea Primăriei în supunerea sportivilor la procedurile interzise au spulberat orice speranță de a obține găzduirea Jocurilor Olimpice de Tineret din 2024.
Pierderi incalculabile pentru întreaga regiune.
O pierdere pe care Primăria Brașov va trebui s-o deconteze tuturor hotelierilor, comercianților și mai ales locuitorilor din Brașov, un oraș cunoscut acum în întreaga lume, drept orașul în care autoritățile își dopează sportivii.
Momentul izbucnirii acestui scandal este cum nu se poate mai nepotrivit, pentru că pe 27 decembrie, o delegație a Brașovului, alături de reprezentanți ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român va merge la Lausagne pentru a primi răspunsul la cererea deja depusă pentru găzduirea Jocurilor Olimpicede Tineret di 2024.