Scumpirea utilităților și normele Covid cresc tarifele la cazarea în căminele Universității Transilvania

Anul acesta studenții Universității Transilvania Brașov ar putea plăti taxe majorate cu până la 20 % pentru cazarea în cămine, pentru anul universitar 2020-2021. Majorarea este determinată de din cauza scumpirii utilităților dar și a costurilor materialelor sanitare pentru dezinfecţie. Prorectorul Daniel Munteanu a explicat că numai factura la utilități s-a majorat cu 60 de procente.

În plus, sursa citată a explicat că în camerele căminelor studențești vor putea fi cazați anul acesta doar doi-trei studenți, față de patru anul trecut, iar acest lucru a provocat lajorarea tarifelor.

Potrivit datelor oferite de sistemul online de precazare, pentru anul universitar 2020-2021, la Universitatea Transilvania Brașov există peste 5.000 de solicitări, în vreme ce instituția poate oferi doar 3.400 de locuri de cazare.

Citeste și:  Căldură doar la cerere în caloriferele din Brașov, racordate la sistemul public! Ce trebuie să știe locuitorii

„Vom propune nişte tarife, însă acestea trebuie aprobate în Consiliul de Administraţie al Universităţii, creşterea este de 10-15%, până la 20%”, a spus Munteanu.

Prorectorul Daniel Munteanu a subliniat că, în acest context, pentru a se evita apariţia unor probleme, este foarte important ca studenţii să înţeleagă să respecte regulile de protecție sanitară, el precizând că, într-un cămin care a fost deschis în permanenţă de la începutul pandemiei, unde au fost găzduiţi 90 de studenţi străini, nu a existat niciun caz de infectare cu coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.