Se caută voluntari pentru Strada Sforii

Asociația Împreună pentru Dezvoltarea Comunității – AIDC este în căutare de voluntari pentru curățarea pereților Străzii Sforii, vandalizați zilele trecute. Asociația a trimis următorul apel public:

„Salvăm Strada Sforii !
Voluntari pentru vineri 2 august orele 16:00-18:00 și sâmbătă 3 august orele 11:00-13:00
Asociația Împreună pentru Dezvoltarea Comunității – AIDC a realizat reabilitarea străzii Sforii în anul 2018 și asigură monitorizarea și întreținerea ei pe bază de voluntariat.
În noaptea de 25 spre 26 iulie 2019 strada a fost vandalizată de vizitatori, care au scris pe toți pereții și chiar și peste lucrările de pictură murală.
Vandalizări au avut loc și în luna iunie, când a fost scoasă sfoara și smulse cârligele cu inelele de fixare, pe o lungime de 8 m.
Deoarece în luna august vor avea loc numeroase evenimente culturale (Festivalul Cerbul de Aur, Festivalul Amural) și suntem în plin sezon turistic, organizăm acțiunile de voluntariat pentru curățarea pereților străzii.
Vă rugăm să confirmați participarea la telefon: 0727-833101 sau 0740-065169 sau pe email: asoidc@yahoo.com și să mentionați în ce zi ați putea participa.

Citeste și:  Peste 400 dintre cei mai puternici cicliști din Europa sunt așteptați la primul Campionat European de Mountain Bike din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.