Se mai compune rock de bună calitate?

Vineri, 24 ianuarie, la ora 20:00, la Clubul Rockstadt din Brașov a avut loc o premieră internațională prin prezența, pentru prima dată în România, a chitaristului irlandez de blues-rock Eamonn McCormack, un chitarist de renume mondial! A fost un concert incendiar care a ridicat publicul în picioare de multe ori. Poate că unii brașoveni știu mai puține despre artist, așa că voi încerca să vă aduc în atenție câteva lucruri din biografia sa, despre care trebuie să mărturisesc că nici eu nu știam mare lucru!

McCormack este cel mai recent star irlandez emergent și este deja binecunoscut în toată Europa. Storyteller este cel de-al șaptelea album al său și conține 11 piese originale, al căror miez a fost înregistrat live în studio pentru a surprinde adevărata esență a lui Eamonn și a tinerei sale trupe energice: Eamonn McCormack (chitară, voce și armonică); Edgar Karg (chitară bas); și Max Jung-Poppe (tobe și percuție), cu contribuții suplimentare de la producătorul Arne Wiegand (pian și orgă). „Storyteller este cel mai personal album al său de până acum și surprinde instantanee din viața și călătoriile lui.” „Pentru Storyteller, abordarea mea a fost, de asemenea, puțin diferită. Pentru început, am scris toate cele 11 melodii stând pe o canapea cu o chitară acustică și butonul de înregistrare apăsat pe telefon, spre deosebire de chitara electrică legată pe spate, în studioul meu de acasă,” spunea artistul.

„Acea abordare diferită părea că mă concentra mai mult pe poveste, vibrație și melodie, în loc de abordarea bazată pe riff-uri de chitară. Destul de ciudat, deși scrise cu o chitară acustică, câteva piese ajung să fie destul de grele din punct de vedere rock.” De la melodiile lente și emoționante până la cele cu rock rapid, Storyteller a fost o plimbare muzicală palpitantă oferită pentru prima dată publicului românesc, mai precis publicului brașovean, în Clubul Rockstadt, un club cu o faimă care a depășit granițele României.

Eamonn McCormack s-a născut în centrul Dublinului și a crescut într-o suburbie din partea de nord. A început să cânte la chitară la șase ani, iar la 12 ani deja hotărâse că își va dedica viața pentru a deveni muzician și a ajunge cel mai bun posibil. Curând, tânărul adolescent și-a achiziționat prima chitară electrică (un Guild Starfire), a progresat la chitara principală și s-a alăturat unei trupe locale de cover-uri de garaj înainte de a cânta primul său concert plătit. La 16 ani, Eamonn a cântat live într-o emisiune națională de radio irlandeză și a câștigat un concurs major de liceu, interpretând propriul material. Până atunci, favoriții lui muzicali includeau Jimi Hendrix, Eric Clapton, Thin Lizzy și grupul olandez Focus. După o scurtă perioadă de cântat în diferite trupe din Irlanda, Eamonn a plecat în SUA, unde a cântat intens. Mai târziu, s-a alăturat unei trupe din California, care făcea parte din ramura Canned Heat, iar JJ Cale a apărut o dată pentru a cânta cu ei. Acolo, și-a lărgit orizonturile muzicale, a câștigat experiență scenică vitală și a absorbit muzica americană proaspătă și influențele culturale. Acestea s-au îmbinat frumos cu influențele sale anterioare. Revenind în Irlanda după patru ani de călătorie și spectacole în Statele Unite, Eamonn își dezvoltase un stil și un sunet foarte unic. Acest stil s-a consolidat în timp ce Eamonn a cântat intens live sub numele de scenă „Samuel Eddy”, stabilindu-se în Europa printr-un program de turnee istovitor. Samuel Eddy și trupa sa au fost răsplătiți pentru eforturile lor și și-au câștigat reputația de favoriți ai festivalurilor muzicale europene.

Citeste și:  ANPC a verificat 178 de operatori economici din domeniul HoReCa! Amenzi de aproape 1,27 de milioane de lei

De-a lungul ultimului deceniu, Eamonn a cântat, a făcut turnee și a înregistrat cu multe dintre primele sale influențe de chitară, precum Rory Gallagher, Johnny Winter, Jan Akkerman, Pat Travers, Walter Trout, Brian „Robbo” Robertson (Thin Lizzy) și Nils Lofgren. Un alt punct culminant al acestei perioade a fost reprezentația de neuitat a lui Eamonn și a trupei sale la Festivalul Parkpop din Olanda, în fața unui public de jumătate de milion de oameni, împărțind scena cu Robert Plant, printre alții. De asemenea, Eamonn a ajuns să cânte în prestigiosul „Rockpalast” din Germania, într-un proiect cu Lynyrd Skynyrd și The Band, care a fost televizat și difuzat în toată Europa. Noul album, Kindred Spirits, ieșit acum cu invitați speciali, a marcat o revenire binevenită după o absență de aproape 18 luni în circuitul mondial de blues-rock, iar absența sa ne-a făcut să ne fie foarte dor de el!

Citeste și:  România, gata să preia drapelul olimpic european pentru organizarea Fote Brașov 2027

Dar să revenim la evenimentul anului în Clubul Rockstadt din Brașov. Artistul, într-o formă de zile mari, a avut o reprezentație genială, plină de energie, comunicând cu un public brașovean de nota 10, scoțând în evidență spiritul irlandez al prestației muzicale, respectul față de publicul căruia i s-a dedicat în totalitate și nu în ultimul rând surpriza pe care a avut-o artistul constatând că este foarte cunoscut în rândul publicului românesc. Am întâlnit nume generice ale rockului românesc care au venit special să-l vadă pe Eamonn în plină formă. Astfel, Sandu Albiter, fondatorul formației „Grup 74”, Adi Lupo, unul dintre primii sonorizatori din Brașov, reîntors după 30 de ani în oraș, Luci Calen, bunul meu prieten, profesorul Eugen Moga, dar și foarte mulți rockeri de aceeași vârstă cu artistul (62 de ani), s-au bucurat de prestația excepțională a artistului. Poate că nu a fost chiar surprinzător să văd rockeri la vârsta senectuții, cu părul strâns în coadă, în blugi, cu pălării texane, cu veste de piele, dansând pe ritmurile frenetice ale melodiilor proprii ale lui McCormack.

Nici doamnele respectabile nu au fost mai prejos, dansând aproape de difuzoare și cu gestica comună doar rockerilor! Momentele deosebite când artistul a coborât cu chitara printre spectatori, comunicând cu ei și îndemnându-i la dans, au completat show-ul total al artistului! Momentul culminant, apreciat de public, în care artistul nu și-a dezmințit caracterul de irlandez, a fost atunci când a coborât în sală, a făcut un tur, după care s-a urcat pe o masă și, cântând la chitară, a golit o halbă plină cu bere românească! A fost aplaudat frenetic la aproape toate compozițiile sale!

Citeste și:  28 de amenzi și 14 permise reținute în urma acțiunilor poliției din Brașov împotriva șoferilor sub influența alcoolului

Chesley Milikin, omul care l-a descoperit și care l-a condus până la vârf pe regretatul chitarist texan Stevie Ray Vaughan, a spus următoarele: „Piața mondială de chitară blues-rock a devenit foarte stagnantă, este plină de pretendenți, asemănători cu Stevie Ray și cu un sunet similar, dar ceea ce este cu adevărat nevoie este ceva diferit. Cineva care cântă în propriul stil înnăscut și cu acea „pasiune care vibrează pe coloana vertebrală”. Din păcate, este foarte greu de găsit astăzi, totuși există Walter Trout în Statele Unite și chitaristul irlandez Eamonn McCormack în Europa. Acum, amândoi au ceea ce este necesar pentru a trece într-o zi în legendă…”

Un proeminent jurnalist muzical german rezumă totul atunci când a fost rugat să scrie: „Din anii 1969, când s-a schimbat muzica live, pot număra pe degete chitariștii grozavi pe care i-am întâlnit, care cântă cu adevărat cu acea intensitate electrizantă, simțită, de parcă chitara din mâinile lor ar fi pe cale să izbucnească în flăcări. Eamonn McCormack este un astfel de instrumentist.”

Este momentul să îi amintim și pe cei doi instrumentiști excelenți care l-au însoțit pe artist în călătoria muzicală blues-rock! Edgar Karg (chitară bas și efecte cu claviaturi), foarte bun pe bas, exact ca un ceas elvețian, și Max Jung-Poppe (tobe și percuție), care a făcut spectacol cu prestația sa alături de neegalatul Eamonn!

Felicitările se cuvin Clubului Rockstadt pentru standardul ridicat la care a ajuns să selecteze artiștii prezenți pe scenă, seriozitatea cu care tratează fenomenul artistic și organizarea impecabilă care a reușit să gestioneze peste 350 de spectatori, fapt pentru care merită o notă maximă! Mulțumim, Eamonn McCormack, mulțumim, Rockstadt!

Autor: Prof. Dr. Valentin Muntean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.