Se reintroduc restricțiile de tonaj pe DN1, Ploiești – Brașov

CNAIR informează că începând cu data de 15.05 2020 reintră în vigoare prevederile Ordinului nr. 647/2016 privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe drumul naţional DN1 (E60), sectorul Bucureşti – Ploieşti – Braşov.
 
Restricția se aplică pe sectorul cuprins între km 67+400 Ploiești (intersecție DN1 cu DJ236) și Brașov (intersecție DN1 cu DN1A), în următoarele intervale orare:
 

de luni până joi, inclusiv,între orele 6:00 – 22:00;

vineri si sambata, intre orele 00:00 – 01:00 și 05:00 – 24:00;

Citeste și:  Piețele volante revin în cartierele Brașovului

duminica, intre orele 00:00 – 24:00;

 
Pe sectorul cuprins între km 17+900 (limită oraș Otopeni) și Ploiești (intersecție DN1 cu DN1A), restrictia de circulație impusă autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone se aplică în următoarele intervale orare:
 

de luni până joi, inclusiv, între orele 06:00 – 22:00;

vineri, sâmbătă și duminică, între orele 00:00 – 24:00.

 
 
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Șituatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.
                                                                                                           
 
CNAIR S.A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.