Se scumpesc țigările. Reacția producătorilor

Producătorul de ţigarete JTI consideră că intenţia Guvernului, anunţată în presă, de a devansa mărirea accizei, începând cu septembrie, aruncă în aer predictibilitatea fiscală şi planurile de afaceri.

Iniţiativa anunţată este argumentată prin alinierea la Directiva UE, care prevede că incidenţa accizei în preţul mediu ponderat trebuie să fie 60%. Directiva stabileşte însă şi modul în care creşte acciza: de la 1 ianuarie al celui de al doilea an după ce incidenţa scade sub 60%.

„Era de aşteptat ca o creştere a accizei să se producă, dar în ianuarie 2020, nu în septembrie, adică peste mai puţin de o lună. Dacă acciza ar fi mărită în ianuarie, companiile producătoare ar avea timp să îşi adapteze planurile de afaceri, iar Bugetul ar încasa un plus de circa 70 de milioane de lei. Nu contestăm dreptul Guvernului de a creşte taxele şi ne conformăm legii, dar solicităm echilibru şi predictibilitate. Din nou, ca de atâtea ori când Guvernul are nevoie de bani pe termen scurt, industria tutunului devine pedepsitul de serviciu. Din nou, se face politică pe termen scurt şi pe genunchi. Acest hei-rupism dăunează grav mediului economic, pentru că planurile de afaceri sunt date peste cap”, spune Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania.

Citeste și:  Începe un proiect de infrastructură care va deschide calea unei noi conectări rutiere între Braşov şi Sibiu! O alternativă la DN1

Într-o scrisoare oficială trimisă astăzi către Ministerul Finanţelor Publice, JTI solicită autorităţilor să ţină cont „de cerinţele legislaţiei europene în domeniul accizelor la ţigarete care prevăd atât incidenţa, care trebuie sa fie 60% din preţul mediu ponderat de vânzare, cât şi modalitatea de creştere, răspunzând astfel nevoii de predictibilitate a cadrului fiscal”.

JTI precizează că depune eforturi costisitoare pentru a se conforma la un cadru de reglementare din ce în ce mai restrictiv. Toate Directivele europene referitoare la produsele din tutun, inclusiv taxarea şi publicitatea, au fost transpuse în legislaţia naţională, iar în prezent sunt implementate prevederile privind trasabilitatea.

Preţul unui pachet va fi mai mare, cel mai probabil cu 50 de bani În acest sens, Guvernul va majora de la începutul lunii septembrie acciza pentru ţigarete, impactul la nivelul unui pachet urmând să se situeze la circa 40 de bani. Din majorarea accizei, statul ar urma să încaseze în perioada septembrie-decembrie circa 160 de milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.