Secția de Oncologie a Spitalului Județean Brașov va fi modernizată printr-un parteneriat public-privat

Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi modernizată în cadrul unui proiect realizat prin parteneriat între Fundația Metropolis, Primăria Brașov și unitatea medicală.

Potrivit reprezentanților spitalului, lucrările vor fi realizate în mai multe etape. În prima fază va fi amenajat spațiul destinat tratamentelor și spitalizării de zi, unde va fi instalat și un robot modern pentru prepararea automată și personalizată a tratamentelor citostatice, achiziționat printr-un proiect cu fonduri europene derulat de Consiliul Județean Brașov.

Ulterior, vor fi reabilitate saloanele, care vor beneficia de băi proprii și instalații de gaze medicale, iar Primăria Brașov va finanța lucrările de eficientizare energetică și de creștere a siguranței clădirii.

Inițiatorii proiectului își propun ca, în etapa finală, să amenajeze și o secție de paliație, în condițiile în care numărul paturilor destinate îngrijirii paliative este insuficient în județul Brașov. Totodată, Fundația Metropolis și conducerea spitalului îi încurajează pe brașoveni și pe companii să sprijine proiectul prin redirecționarea impozitului pe venit sau pe profit.

Sursa: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.