Șefii structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa de Sud-Est s-au întâlnit la Brașov

Poliţia Română, Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ambasada Germaniei și fundația Hanss Seidel au organizat cea de-a XVI-a Reuniune anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa de Sud-Est.

Evenimentul, desfășurat în perioada 28 – 31 octombrie a.c., la Brașov, a reunit experţi din domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate, atât la nivel strategic, cât şi operațional, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, D.I.I.C.O.T., principalelor structuri de resort din străinătate, cât şi organizaţiilor/organismelor internaţionale: EUROPOL, INTERPOL, SELEC.

Deschiderea reuniunii a fost făcută în prezența doamnei Abigail Rupp, adjunctul şefului misiunii diplomatice al Ambasadei S.U.A. la București, a doamnei Georgiana Hosu, procuror – șef al D.I.I.C.O.T., a domnului Kai Hennig, adjunctul şefului misiunii diplomatice al Ambasadei Germaniei la București și  a domnului chestor de poliție Liviu Vasilescu, inspector general al Poliției Române.

Citeste și:  Joan Chelimo Melly este singura româncă din topul BBC 100 Women 2024

În discursul său de deschidere, doamna Abigail Rupp, adjunctul şefului misiunii diplomatice a Ambasadei S.U.A. la București, a declarat: „De peste douăzeci de ani, Ambasada SUA la București colaborează strâns cu Poliția Română pentru a ne consolida misiunea noastră comună de luptă împotriva criminalității transfrontaliere și a altor amenințări regionale. […] Aș dori să folosesc acest prilej pentru a mulțumi polițiștilor și procurorilor români prezenți astăzi aici pentru colaborarea permanentă și pentru sprijinul acordat agențiilor americane de aplicare a legii“.

De asemenea, șeful Poliției Române, domnul chestor de poliție Liviu Vasilescu a subliniat că ,,organizarea acestei reuniuni este un bun prilej de a contribui la întărirea cooperării pe domenii atât de sensibile, de a evalua tendinţele şi modurile de manifestare ale fenomenului, precum şi de a îmbunătăţii relaţiile între principalii actori implicaţi în combaterea criminalităţii organizate în regiune”.

Citeste și:  Joan Chelimo Melly este singura româncă din topul BBC 100 Women 2024

Domnul Kai Hennig, adjunctul şefului misiunii diplomatice a Ambasadei Germaniei la București a declarat: „Este, deci, esențial pentru o cooperare polițienească de succes să lucrăm împreună alături de parteneri internaționali prin intermediul echipelor investigative comune sau al task force-urilor.”

Totodată, doamna Georgiana Hosu, procuror șef D.I.I.C.O.T. a subliniat că „în România, reușita acțiunilor D.I.I.C.O.T. depinde esențial de contribuția Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, fiind practic structuri în oglindă în cadrul Ministerului Public și Ministerului Afacerilor Interne. Lupta împotriva crimei organizate trebuie să depășească barierele economice, financiare, legislative, lingvistice și sociale și, în aceeași măsură, trebuie să respecte principiile democratice fundamentale.

Pe parcursul celor patru zile, experții în combaterea criminalității organizate au avut o serie de dezbateri, întâlniri bilaterale și evaluări pe teme de actualitate, precum dimensiunea internațională a criminalității organizate, provocările cu care se confruntă agențiile de aplicare a legii, tendințe și tipologii în domeniul migrației ilegale, combaterea terorismului, situația actuală a criminalității informatice și amenințările criminalității organizate.

Citeste și:  Joan Chelimo Melly este singura româncă din topul BBC 100 Women 2024

Reamintim că Reuniunea anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Sud-Estul Europei reprezintă un reper important al agendei activităţilor de cooperare poliţienească internaţională derulate de Inspectoratul General al Poliţiei Române. În actualul context de securitate, demersurile întreprinse de România, inclusiv la nivelul întăririi parteneriatelor cu principalele organizații polițienești internaționale, consolidează tot mai mult rolul de pilon de stabilitate și securitate al României în regiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.