Senatorul Alen Coliban despre transformarea Parcului Central în parcare: „Discuția nu ar trebui centrată pe argumentul (incontestabil) al conservării vegetației”.

Dezbaterea organizată de către colegii mei a stârnit deja multiple reacții. Se reproșează că nu este o “dezbatere”, câtă vreme toți speakerii se anunță a fi pro-parc și anti-parcare.

Și totuși… discuția este mai amplă de atât. Ea nu este doar despre “nu vrem să distrugem parcul”, ci despre probleme, soluții, alternative, viziune. Iar acolo sunt multe lucruri de spus și alternative de analizat.

Din păcate, nu voi putea fi prezent azi la eveniment. Dacă aș fi fost, aș fi susținut următoarele:

– că discuția nu ar trebui centrată pe argumentul (incontestabil) al conservării vegetației. Motivul ar fi că există variante de poziționare a parcării și a căilor de acces cu impact minim spre deloc asupra arborilor existenți, iar asta nu face din parcarea de sub parc un proiect dezirabil!

Citeste și:  Prețul ridicat al mielului pune presiune pe tradiția mesei pascale

– că nici nu ar trebui să discutăm despre parcări (nici să jonglăm din pix cu privire la numărul de locuri, cum face Primăria), fără a finaliza studii de trafic făcute profi (și nu doar ca instrumente de a confirma interesele găștii din jurul primarului). Doar așa vom afla nevoia reală și vom putea alege corect alternativele

– că atâta vreme cât vom face simplu pentru cât mai multe mașini să ajungă și să parcheze în centru, problemele cu traficul și cu calitatea aerului vor crește. Focusul ar trebui să cadă pe a avea cel mai eficient și mai civilizat transport public din România, plus soluții de tip Park&Ride

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

– revin la nevoia de studii făcute “pe bune”. Câtă vreme ne raportăm la studii de îmbunătățire a calității aerului care dau ca soluție parcarea de sub parc și la studii de adresare a problemei schimbărilor climatice care dau ca soluție decopertarea străzii Castanilor, nu facem decât să lăsăm Primăria să ne fure căciula și noi să tragem ponoasele. Brașovul a ajuns să aibă probleme majore de mediu din cauza acestor incompetenți și a intereselor lor ascunse. E momentul să îi oprim. Construim argumentele și alternativele împreună, iar pentru asta sper să fiți prezenți atât diseară, cât și la viitoarele dezbateri organizate de USR Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.