Ministrul Educației îi avertizează pe dascăli că orice atenție primită, cu excepția florilor, reprezintă mită
„Moș Crăciun” a iscat și anul acesta un scandal monstru în Educație pentru că i-a supus pe părinți la cheltuieli incredibile. Conflictul a izbucnit între părinții cu dare de mână și cei cu posibilități financiare mai modeste. În vreme ce primilor li se pare normal să-și exprime recunoștința față de dascăli prin cadouri generoase, cei care dispun de bugete modeste critică generozitatea nefirească a celor dintâi. În multe unități de învățământ din țară s-a ajuns la situații exagerate, cum este cazul unui dascăl din Cluj, care care conduce în topul valorii darurilor primite de la „Moș Crăciun”, învățătoare primind din partea părinților o canapea, o veioză și un set de oale.
Ministerul Educației a reacționat și împreună cu reprezentanții asociațiilor de părinți au întocmit o circulară pe care o va transmite luni către toate școlile din țară, adresă prin care avertizează dascălii că orice altă atenție primită de la părinți, în afară de flori, „reprezintă mită” și va atrage după sine răspunderea conform legii.
Dascălii sunt avertizați și asupra cheltuielilor aprobate pentru organizarea serbărilor de sfârșit de an. În multe cazuri, serbările sunt găzduite de locuri de joacă private, în care numai intrarea costă între 20 și 40 de lei. Se mai adaugă 50-60 de lei pentru servicii foto/video, banii pentru închirierea unui Moș Crăciun, și banii pentru cadouri, între 50 și 100 de lei.
„În multe cazuri vorbim despre sume considerabile pe care unii părinți nu și le permit. Vina este împărțită între părinții care exagerează cu generozitatea și cadrele didactice care nu șitu să se impună și să limiteze aceste atenții. Este vorba despre deontologie și etică profesională”, au declarat reprezentanți din cadrul Ministerului Educației.
Este data lege cu privire la acest aspect, si cu toate astea….darurile tot timpul anului, de sarbatori si nu numai… ,,sunt bine venite”!….Si cu toate astea nu se iau masuri!
Ca in România avem legi de toate neamurile ,…dar n – are autoritati sa le aplice!
Ministerul Educației SĂ SE GANDEASCĂ că nu e firesc să accepte profesori pensionari in sistem , peste 65 ani…Unii vin de dragul de ,,a-si clăti ochii” cum spunea un profesor pensionar…Adică?…Nu mai sunt locuri titularizabile pentru tineri , sunt blocate pentru acești pensionari care pleacă de acasă de dragul de a pleca ???
Plocoane le și mesele la restaurant la inspecții și examene de grad se considera mita? Dar cele pentru transfer sau titularizare? De ce despre mita data nspectorilor, care este tradiționala și notorie, nu zice nimic ministerul niciodată ?
Fiecare sa- si gospodareasca bugetul cum dorește! Nimeni nu poate obliga pe nimeni să contribuie la ” atenții sau cadouri”! Este imoral ca ” parveniții societății să impuna reguli celor cu posibilități materiale reduse! Este jignitor din punct de vedere social și uman! ” Spiritul sărbătorilor” trebuie să fie unul pozitiv , nu unul negativ! Deja polarizarea socio- economică a creat discrepanțe uriașe între copii!