Simona Halep a umilit-o pe Serena Williams

Simona Halep a câștigat, sâmbătă, primul său trofeu la prestigiosul turneu de la Wimbledon, după ce a învins-o categoric pe marea campioană Serena Williams, scor 6-2, 6-2. Jucătoarea de tenis din România obține astfel cel de-al doilea său titlu la un turneu de Grand Slam, potrivit medifax.

Simona Halep (7 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe Serena Williams (10 WTA), scor 6-2, 6-2 și a câștigat turneul de Mare Șlem de la Wimbledon. Finala feminină a durat doar 55 de minute.

Simona Halep a început excelent ultimul act de la Wimbledon, câștigând primele patru game-uri ale jocului în doar 15 minute. Serena Williams a răspuns cu două game-uri câștigate pe propriul serviciu, însă a fost insuficient, românca adjudecându-și primul act în 26 de minute.

În setul secund, egalitatea a persistat doar până la 2, moment în care Simona Halep a reușit din nou break-ul și s-a distanțat față de americancă. Williams a fost fără replică și a mai cedat o dată pe propriul serviciu, Halep ajungând la un singur game de câștigarea marelui trofeu. În cele din urmă, Halep a triumfat la Wimbledon, după o finală de 55 de minute.

Astfel, Simona Halep a obținut al doilea titlu de Mare Șlem din carieră, după cel de la Roland Garros, din 2018. De partea cealaltă, Serena Williams rămâne cu cele 23 de astfel de distincții în carieră, cu unul mai puțin față de recordul absolut deținut de Margaret Court.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
RSS
Facebook
Twitter
YouTube
Instagram