Singurul hipopotam din România a împlinit 41 de ani

Parcul zoo al orașului Călărași, cel mai importat punct de atracție turistică din zonă, l-a aniversat astăzi pe cel mai vechi membru ai grădinii. Este vorba despre hipopotamul Cooper, singurul astfel de exemplar care trăiește într-o grădină zoologică din țara noastră, care a împlinit vârsta de 41 de ani, notează Radio România Actualități.

Cu baloane, dar și un tort imens din fructele și legumele preferate, așa l-au sărbătorit angajații grădinii zoologice Călărași pe Cooper, singurul hipopotam din țara noastră. Valentina Blebea, directorul Grădinii Zoologice din Călărași, amintește cum a ajuns animalul la Călărași.

„El a venit aici la începutul anilor 1980, din Germania. S-a adaptat perfect la noi și, iată, acum a ajuns la o venerabilă vârstă. Fiind singurul exemplar, vă dați seama că este răsfățatul nostru, al tuturor”, a precizat Valentina Blebea.

Citeste și:  CFR Călători întrerupe legăturile directe între Litoralul românesc și marea aglomerare urbană

Cooper și-a sărbătorit ziua de naștere în alături de copiii care au venit astăzi la zoo, însoțiți de părinți. Micuții i-au transmis hipopotamului mesaje de la mulți ani și l-au invitat chiar la ei acasă. Grădina Zoologică din Călărași este cel mai important punct de atracție turistică al județului și va fi deschisă în toate aceste zile libere.

Sursa. Radio România Actualități / Foto. Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.