Situație critică la DSP Brașov: 300 de anchete epidemiologice restante, după ce o treime dintre lucrători s-au infectat cu Covid

Situație critică la Direcția de Sănătate Publică Brașov: personalul de anchetă este „decimat” de infectarea cu Covid-19. Din această cauză DSP Brașov a rămas în urmă cu 300 de anchete epidemiologice ale pacienților confirmați cu Sars-COV-2.

„Este vorba despre oameni cheie, oameni de anchetă care se ocupau de realizarea anchetelor epidemiologice. Din această cauză am rămas cu anchete restante pe care acum încercăm să le recuperăm. Este extreme de dificilă situația pentru că am pierdut dintr-o dată o treime din personalul dedicat anchetelor epidemiologice. Din fericire, o patre dintre lucrătorii confirmați pozitiv, aflați în izolare, s-au oferit să lucreze de acasă și ne ajută să traversăm această perioadă”, ne-a declarat dr. Andreea Neculau, directorul DSP Brașov.

Direcția de Sănătate Publică Brașov are 20 de lucrători specializați pe anchetele epidemiologice. Dintre aceștia 7 sunt în izolare după ce au fost testați pozitiv la Covid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.