Spaimă în sistemul medical. Pacienții falși infiltrați în spitale îi vânează pe șpăgari

Sunt din ce în ce mai puțini angajați din sistemul sanitar care iau şpagă, susţine ministrul interimar al Sănătăţii. Mulți se sperie că îşi pot pierde locul de muncă dacă cer bani, iar alții nu mai iau pentru că au acum salarii decente. Cu toate astea, fenomenul e în continuare în atenţia autorităţilor. 14 pacienţi misterioşi sunt acum în spitalele din ţară ca să vadă dacă se mai cere şpagă.

Unii angajaţi din sistemul sanitar primesc lunar salarii de 4.000 de euro. Cu toate astea, sunt în continuare asistente, brancardieri şi medici care primesc „atenţii”.

Unii medici cer. Alţii le lasă de înţeles pacienţilor că trebuie să bage mâna în buzunar.

Citeste și:  Ce joburi au căutat românii în 2022: pozițiile de inginer, contabil și șofer se află în topul preferințelor candidaților

Autorităţile condamnă condiţionarea actului medical. 14 pacienţi falşi sunt trimişi acum în 14 spitale ca să identifice medicii, asistentele, infirmierele sau brancardierii care cer şpagă.

Autorităţile le recomandă pacienţilor să facă plângere la managerul spitalului dacă un angajat din spital le cere bani. În plus, există o linie specială unde puteţi semnala cazurile de corupţie din sistemul sanitar: 0800806806.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.