Spectacol total pe Tineretului. Meci cu şapte goluri. FC Braşov a pierdut în prelungiri, 3-4, meciul cu FC Buzău, după ce a revenit de la 0-3

Spectacol total pe Tineretului. Meci cu şapte goluri. FC Braşov a pierdut în prelungiri, 3-4, meciul cu FC Buzău, după ce a revenit de la 0-3

Spectacol total pe Tineretului. Astăzi a fost de departe cel mai spectaculos meci pe care FC Braşov l-a disputat de la revenirea în Liga a 2-a. Jocul dintre FC Braşov şi FC Buzău a fost cel mai frumos al rundei în Liga a 2-a, cu şapte goluri, unul mai frumos ca celălalt. Din păcate braşoveni au pierdut cu scorul de 3-4, în prelungiri, asta după ce au reuşit să revină de la 0-3 în doar 30 de minute.
Deși au fost conduși cu 0-2 la pauză, apoi cu 0-3 în minutul 54, stegarii au revenit și au egalat pe final, dar au fost învinși în prelungirile partidei, după un contraatac, atunci când braşovenii se aflau cu toţi în terenul advers şi forţau vctoria.
Prima repriză nu a fost una foarte reuşită pentru stegari. Braşovenii au început timoraţi iar scorul a fost 0-2 după golurile marcate de Mihai Neicuţescu în minutul 11 şi Marian Chica-Roşă în minutul 16. Debutul reprizei secunde a aparţinut tot buzoienilor care au reuşit să înscrie prin Pablo Gaitan în minutul 54. Până acum omul mecilui a fost clar Laurenţiu Popescu, care prin intervenţiile sale a reuşit să limiteze scorul.
Din acest moment meciul a luat o cu totul altă turnură, cu braşovenii la timonă. După două ratări mari, au început “să curgă” şi golurile în poarta lui Cristian Avram. Primul, atacantul bulgar Milcho Angelov în minutul 58 cu un lob supterb după ce a rămas singur cu portarul advers. Apoi o dublă de senzaţie a lui Vlad Mihalcea în doar două minute. Prima reușită, în minutul 85 cu un șut în vinclu din interiorul careului după o acţiune personală, iar cea de-a, în minutul 87, după o combinație cu același Anghelov. Astfel, scorul s-a făcut 3-3. În prelungiri Ekollo a trimis pe sub Popescu, din câțiva metri după ce buzoienii au scăpat pe contraatac.
“E mare păcat, îmi pare rău pentru băieți, au făcut un efort fantastic repriza a doua. Am reușit să revenim de la 0-3 contra unei echipe foarte bune a campionatului. Am reușit să facem 3-3, dar până la urmă ne-a trădat lipsa de șmecherie fotbalistică. Am riscat, pentru că un egal sau o înfrângere era același lucru pentru noi, în economia campionatului. Am pierdut pe o naivitate până la urmă. Însă, este de apreciat efortul jucătorilor și modul cum au luptat în repriza a doua. Dăm dovadă de mare nesiguranță defensivă. Și asta este valabil pentru toată echipa, nu doar pentru fundași. Nu reușim să încheiem un meci fără gol primit. Am luat patru goluri acasă vă dați seama? Am dat trei goluri și nu am reușit să luăm niciun punct. Și barajul este o opțiune pentru noi. Se pare că în momentul acesta barajul rămâne opțiunea de salvare de la retrogradare. Până la baraj mai sunt 4 meciuri de jucat, sper ca în aceste partide să punem lucrurile la punct astfel încât să reușim să ne salvăm de la retrogradare”, a declarant antrenorul galben-negrilor, Călin Moldovan, la finalul meciului.
“A fost un meci foarte greu, ne pare foarte rău că nu am putut să scoatem măcar un punct, deși pentru noi era esențială victoria. Ne vedem de treabă, rămânem concentrați și ne gândim acum doar la meciul următor. Am avut două partide în care nu am fost în largul meu, dar mă bucur că azi am intrat bine în meci. A fost o cofruntare în care se putea întâmpla absolut orice, un meci nebun. Eu zic că suntem pe o pantă ascendentă, suntem din ce în ce mai uniți ca grup. Am depășit acel moment dificil din toamnă. Ușor, ușor, facem o echipă și formăm o familie înainte de toate. Asta este cel mai important. Suntem optimiști, avem forța necesară să ne salvăm de la retrogradare. Nu avem lot de Liga a 3-a, merităm să fim în liga a 2-a”, a spus Vlad Mihalcea, cel care a intrat de pe banca de rezerve şi a marcat de două ori.
Călin Moldovat a jucat această partidă în formula: Laurenţiu Popescu în poartă – Burlacu, Maric, Gherghe, Dumbravă – Tesija (Mihalcea min. 78), Piper (Negrean min. 63) – Lambrinoc (Iorga min. 63) El Azzouzi (Roşu min. 63), Vasile Constantin – Angelov.
Stegarii rămân pe locul de baraj şi vor întâlni, etapa viitoare, în deplasare, pe Unirea Constanța, formație aflată la cinci puncte dinstanţă de noi, pe poziție direct retrogradabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.