Luna iulie este una plină în competiţiile de motorsport din România, cu numeroase curse care au loc în diverse campionate spectaculoase. Pentru judeţul Sibiu, cea mai importantă cursă automobilistică a anului este Raliul Sibiului, competiţie care se desfăşoară în perioada 25-27 iulie şi care contează ca a cincea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri „Dunlop”, Campionatului Naţional Rally2 „Dunlop” şi Campionatul Naţional de Raliuri pentru Vehicule Istorice „Dunlop”.
Organizat pentru al patrulea an consecutive de Clubul Sportiv „Aria pentru Sport” în colaborare cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Raliul Sibiului se desfăşoară pe durata a trei zile pe drumurile de asfalt din judeţul Sibiu. Competiţia va avea la start cele mai importante nume din raliurile din România, campionul en-titre Simone Tempestini, celebrul Valentin Porcişteanu sau învingătorul din 2018, Bogdan Marişca, anunţând deja că vor „alerga” pe probele speciale din judeţul Sibiu.
Raliul Sibiului debutează miercuri şi joi cu recunoaşterea traseului de concurs, timp în care echipajele participante vor descoperi noutăţile pe care organizatorii le-au pregătit în acest an, ca mai apoi acţiunea să se mute în Piaţa Mică din oraş pentru startul festiv. Joi, începând cu ora 20:00, maşinile de concurs şi echipajele care vor lua startul în a cincea etapă de raliuri din 2019 se vor afla în centrul Sibiului pentru o sesiune de autografe, prezentarea oficială şi startul festiv, acţiune care va avea loc în aplauzele fanilor sibieni.
Ziua de vineri debutează cu testele oficiale ale competiţiei, care sunt programate pe drumul dintre Şeica Mare şi Şeica Mică în intervalul orar 9:00 – 13:30, ca mai apoi prima maşină de concurs să plece din parcul de service amplasat în Târgul de Maşini Obor la ora 15:30. Concurenţii vor avea de parcurs aproximativ 125 de kilometri contra-cronometru pe 15 secţiuni de drum numite probe speciale pe durata celor două zile de concurs.
Vineri, echipajele vor „alerga” pe patru probe speciale în apropiere de Sibiu, cu un total de aproape 40 de kilometri cronometraţi:
- PS1 „Poplaca” – start la 16:03, lungime 7.9 km – între localităţile Răşinari şi Orlat
- PS2 „Călugăru” – start la 16:24, lungime 11.55 km – între localităţile Gura Râului şi Păltiniş
- PS3 „Păltiniş” – start la 18:47, lungime 11,55 kilometri – între localităţile Păltiniş şi Gura Râului (parcurgerea PS2 în sens invers)
- PS4 „Poplaca 2” – start la 19:10, lungime 7.9 km – între localităţile Orlat şi Răşinari (parcurgerea PS1 în sens invers)
Sâmbătă, concurenţii din CNRD şi CNRVID au programate 11 probe speciale în lungime de 85 de kilometri, în timp ce echipajele din Rally2 vor parcurge doar 33 de kilometri de traseu de concurs pe 5 speciale (PS9, PS10, PS11, PS12 şi superspeciala)
- PS5 „Boz 1” – start la 9:12, lungime 10,10 km – între localităţile Cunţa şi Doştat
- PS6 „Doştat 1” – start la 9:29, lungime 5,70 km – între localităţile Doştat şi Presaca
- PS7 „Presaca” – start la 9:42, lungime 8,20 km – între localităţile Presaca şi Gusu
- PS8 „Dobârca 1” – start la 10:20, lungime 7.15 km – între localităţile Dobârca şi Poiana Sibiului
- PS9 „Boz 2” – start la 12:40, lungime 10,10 km – între localităţile Cunţa şi Doştat
- PS10 „Doştat 2” – start la 12:57, lungime 5,70 km – între localităţile Doştat şi Presaca
- PS11 „Presaca 2” – start la 13:10, lungime 8,20 km – între localităţile Presaca şi Gusu
- PS12 „Dobârca 2” – start la 13:48, lungime 7,15 km – între localităţile Dobârca şi Poiana Sibiului
- PS13 „Curmătură” – start la 15:58, lungime 11,00 km – între localităţile Răşinari şi Păltiniş
- PS14 „Păltiniş POWER STAGE” – start la 17:50, lungime 10,40 km – între localităţile Păltiniş şi Răşinari (parcurgerea PS12 în sens invers)
- PS15 „SUPERSPECIALA” – 2 kilometri de spectacol în Sibiu, în zona Piaţa Aurel Vlaicu – Calea Dumbrăvii – Bulevardul Mihai Viteazu. Rally2 va lua startul la 17:25, în timp ce concurenţii din CNR şi CNRVI vor porni la ora 18:25
Pe lângă startul festiv din Piaţa Mică de joi, cel mai aşteptat moment de către fani la Raliului Sibiului este superspeciala de sâmbătă după-masa, care va debuta la ora 17:25 sub ochii curioşilor pe un circuit stradal spectaculos. Organizatorii au pregătit un traseu diversificat, cu şicane şi întoarceri în zona Sălii Sporturilor „Transilvania”, a Pieţei Aurel Vlaicu, pe Bulevardul Mihai Viteazu şi pe Calea Dumbrăvii, unde spectacolul va fi garantat de zecile de echipaje care vor lua startul.
Pentru ca show-ul să fie complet, după ce toate echipajele care iau startul în raliu vor încheia superspeciala, organizatorii au pregătit un show de drift marca Istvan Szabo, pilotul din Târgu Mureş fiind cunoscut pentru spectacolul pe care-l face. Raliul Sibiului se va încheia, desigur, cu festivitatea de premiere, care va avea loc sâmbătă, 27 iulie, începând cu ora 21:30, la Sala „Transilvania”, acolo unde cele mai bune trei echipaje din fiecare clasament vor fi premiate în aplauzele prietenilor şi fanilor.
Înscrierile pentru Raliul Sibiului se închid vineri, 19 iulie, la ora 20:00, când numele zecilor de echipaje care se vor afla la start vor fi cunoscute. Organizatorii aşteaptă până la 90 de concurenţi în cele trei campionate care-şi vor desfăşura a cincea etapă la Sibiu, cea mai importantă competiţie automobilistică a judeţului.
Raliul Sibiului este organizat de către Clubul Sportiv „Aria pentru Sport” în colaborare cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu. Competiţia este co-finanţată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2019 şi de Consiliul Judeţean Sibiu prin Serviciul Public „Sala Transilvania”. Organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, a Consiliului Judeţean Sibiu şi a Consiliului Judeţean Alba, a Primăriilor Poplaca, Răşinari, Gura Râului, Şeica Mare, Doştat, Şpring, Ludoş şi Poiana Sibiului, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu şi Alba, a Poliţiei Rutiere Sibiu şi Alba şi a Jandarmeriei judeţelor Sibiu şi Alba. Maşina oficială a Raliului Sibiului 2019 este oferită de Autokass Sibiu. Partenerii competiţiei sunt Aria, Ambient, Caparol, Profelis, Château Vartely, în colaborare cu partenerii media KissFM, Livestream România, Ora de Sibiu, Sibiu 100% şi Turnul Sfatului.