Sute de amenzi date de polițiști la Brașov pentru încălcarea restricțiilor Covid

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Astfel, la data de 21 noiembrie 2020, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali și jandarmi, au organizat și desfășurat, cu efective mărite, activități de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii brașoveni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Citeste și:  Report cumulat la Noroc de peste 1,83 milioane de euro

Polițiștii brașoveni au verificat 105 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 8  operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. De asemenea, au fost legitimate aproximativ 4. 000 de persoane, verificate 140 de mijloace de transport persoane și aproximativ 220 de autovehicule.  

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 255 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 238 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 17 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 37.800 lei.

Totodată, polițiștii au verificat 3.973 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 45 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 98 de locații. De asemenea, au fost legitimate 407  persoane și au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.500 lei.

Citeste și:  Bursa Locurilor de Muncă Brașov revine pe 17 mai!

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au legitimat 13 persoane și au verificat 4 locații, aplicând 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protective individuală.

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii au continuat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să nu se expună la riscuri. Totodată, solicităm respectarea prevederilor H.G. nr. 967/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Citeste și:  Grevă japoneză la Registrul Comerțului: Angajații cer salarii mai mari, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică

Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.