Un cerșetor care, folosindu-se de două cârje încerca să-i impresioneze pe trecători a fost reținut de polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov. Planul de escrocare a oamenilor i-ar fi mers multă vreme dacă nu ar fi agresat trecătorii din zona Gării CFR Brașov.
Bărbatul, în vârstă de 46 de ani este din Prejmer și nu are nicio ocupație. Își face veacul în fața Gării Brașov, unde, sprijinit în cârje, imploră mila trecătorilor.
Așa a făcut și duminică după-amiază, când, cu banii obținuți, și-a cumpărat băutură.
Amețit de aburii alcoolului, falsul cerșetor a început să-i înjure pe trecători. Au intervenit polițiștii TF care i-au cerut să se legitimeze. Cum acesta a refuzat și a început să-i înjure și pe polițiști, a fost condus la secție.
Verificând baza de date, polițiștii au stabilit că cerșetorul a mai fost amendat pentru comportament agresiv și cerșetorie.
Totodată, agenții au stabilit că acesta nu suferă de dizabilități. Cerșetorul a fost amendat și s-ar putea alege cu un dosar penal pentru ultraj.
Întreaga intervenție a fost filmată de polițiștii TF cu bodycam-urile din dotare.