Grupul de Luptă al NATO (Battle Group Forward Presence – BGFP) din România se constituie, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră. Ministrul Apărării Naţionale – Vasile Dîncu spune că baza militară de la Cincu este locul ideal pentru acest grup. Poligonul […]
Read More
Ieri, 19 mai, au intrat în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor, care stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora. Luni, 16 mai 2022, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 138 din 2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004, privind […]
Read More
Instituția Prefectului Județul Brașov și Garnizoana Brașov învită brașovenii și turiștii luni, 9 mai 2022, de la orele 10:00, în Piața Unirii din municipiul Brașov, la ceremonia militară și religioasă prilejuită de sărbătorirea Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Zilei Europei. Vor participa […]
Read More
Brașovul, exemplu pentru modul în care s-a organizat comunitatea pentru a-i sprijini pe refugiații ucraineni. Este concluzia reprezentantului Biroului Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați, care a efectuat o vizită la centrul comunitar de la CATTIA. Recent, reprezentantul Biroului Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR), Cristina Bunea, a efectuat o vizită la Brașov pentru a evalua […]
Read More
Primăria Brașov, în parteneriat cu Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public (AMDDTP), lansează în consultare publică „Masterplanul velo pentru municipiului Brașov“ – documentul care face o analiză completă a transportului cu bicicleta în municipiul Brașov, al potențialului de dezvoltare și identifică soluțiile pentru realizarea unei rețele complexe și sigure de piste, benzi și […]
Read More
Au început pregătirile pentru cea de-a noua ediție Brașov Heroes, o campanie de fundraising și un eveniment sportiv care activează resursele brașovenilor și susțin cele mai bune proiecte de conectare ale nevoilor comunității brașovene cu idei deștepte și transformatoare. Comunitate mai unită Dacă anul trecut proiectele se adaptau contextului dat de pandemie, anul acesta avem […]
Read More
Peste un milion de persoane au completat chestionarele de autorecenzare, adică 5,5% din totalul populației rezidente, arată datele transmise ieri de Institutul Național de Statistică. Pe primele locuri se află Bucureştiul şi judeţele Braşov, Cluj, Timiş şi Constanţa. Angajaţii care se autorecenzează primesc o zi liberă plătită. Următoarea etapă a acestui proces, în care datele […]
Read More
Corona Brașov și-a trecut în palmares șapte medalii la ediția 2021 a Campionatului Național de Înot în bazin scurt de la Miercurea Ciuc. Cea mai valoroasă înotătoare a Coronei, Alexandra Dobrin, legitimată în acest an la clubul din Brașov, a obținut trei titluri de campioană națională, o medalie de argint și una de bronz. Locul […]
Read More
În următoarele trei săptămâni, peste 13.000 de elevi de la unitățile de învățământ din municipiul Brașov, ciclul gimnazial și liceal, vor încasa bursele cuvenite pentru semestrul I. Soma virată de municipalitate către unitățile de învățământ, care asigură plata efectivă a burselor, este de 4.475.000 de lei. Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 562/2021, republicată conform HCL […]
Read More
Instituția Prefectului informează că numărul de doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate în județul Brașov este de 481.593 (+ 950 față de raportarea anterioară)• Din totalul dozelor administrate, 185.356 reprezintă doza 2 (+ 269 față de raportarea anterioară), iar 56.518 reprezintă doza 3 (+ 442 față de raportarea anterioară)• Din totalul de 481.593 doze, 46.371 […]
Read More