Tânăr de 15 ani a murit, la Spitalul de Copii Brașov, în urma unei operații nereușite

Un tânăr de 15 ani din Sfântu Gheorghe a murit la Spitalul de Copii din Braşov după o operație nereușită la ochi. Tânărul a fost transportat de urgenţă cu o ambulanță SMURD la Spitalul de Pediatrie Brașov, după a fost pregătit pentru o operație pentru afecțiuni la nivelul ochilor la o clinică de oftalmologie din Brașov.

Cauza morții este un incident terapeutic, conform certificatului medico-legal. Potrivit datelor medicale şi declaraţiilor părinţilor, se pare că este vorba despre lipsa de supraveghere medicală a unui pacient aflat sub anestezie. Practic tânărului se pare că i s-a făcut rău și s-a sufocat cu propria vomă.

Spitalul de Copii Braşov, care a preluat cazul după ce pacientul a fost adus în comă de la clinica privată, menționează pe certificatul de deces că este vorba despre un incident terapeutic. Cauza decesului este insuficienţă cardio-respiratorie acută, provocată de o „bronhopneumonie de aspiraţie (incident terapeutic)”.

Citeste și:  Elevii dintr-o comună brașoveană primesc biciclete noi într-o mișcare pentru sănătate și mediu

Biroul Investigații Criminale din Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov a întocmit un dosar penal, cu scopul de a descoperi eventualii vinovați pentru decesul tânărului de 15 ani.

„La nivelul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ” ucidere din culpă”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.”, transmite IPJ Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.