Televiziunea Română va lansa două noi canale tematice: TVR Folclor și TVR Sport

Televiziunea Română le pregătește o surpriză telespectatorilor. Va lansa, în curând, două noi canale tematice: TVR FOLCLOR și TVR SPORT. Sunt dedicate unor domenii de mare interes pentru români și servesc misiunea publică a Televiziunii Române.

Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române a aprobat înfiinţarea a două noi canale: TVR SPORT şi TVR FOLCLOR, în şedinţa care a avut loc joi, la Timişoara. Decizia a fost luată cu 11 voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”.

„Oferta noastră de conținut se întregește azi cu două canale tematice care servesc misiunea publică a Televiziunii Române, aceea de promotor al valorilor, tradiției și identității românești și al performanței sportive și educației pentru o viață sănătoasă. Când am preluat mandatul, mi-am propus să repun în drepturi această misiune și cred că, împreună cu profesioniștii cu care am privilegiul să lucrez, vom izbândi. Anul trecut am reușit o reparație morală față de telespectatorii din România, prin relansarea TVR INFO și TVR CULTURAL. Iată că anul acesta vom lansa TVR FOLCLOR și TVR SPORT, canale dedicate unor domenii de interes semnificativ pentru români. Cred că intrăm în firescul unui serviciu public de media aliniat vremurilor și misiunii sale”, a declarat Dan-Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al SRTv.

Provocarea esențială și continuă a conducerii este că bugetul alocat Societății Române de Televiziune nu reușește să acopere decât o parte din necesarul pentru producție. Discuțiile pe marginea lansării celor două canale, care au avut loc în ședința CA, s-au încheiat în favoarea susținerii unui plan performant de management, prin distribuția eficientă a resurselor existente. Între a stagna și a abdica de la misiunea publică în fața provocărilor de ordin financiar și a face eforturi pentru a continua pe drumul dezvoltării folosind resursa umană și tehnică în mod eficient, Consiliul de Administrație a ales aproape unanim în serviciul misiunii publice.

Citeste și:  Adaptarea ofertei educaționale și de formare cu cererea de pe piața muncii, facilitată prin platforma ReCONECT

„În ședința de azi, majoritatea covârșitoare a membrilor Consiliului de Administrație a susținut această viziune de dezvoltare și vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru asta”, mai spune Dan-Cristian Turturică.

Producător şi deţinător al unui real tezaur de programe dedicate tradiţiilor, folclorului şi creaţiei etnografice a comunităţilor locale, Televiziunea Română își propune să facă din conservarea şi promovarea patrimoniului naţional obiectivele TVR FOLCLOR. Noul canal va produce conținut de calitate dedicat fibrei identitare a națiunii române, care se regăsește în expresia artistică a creatorului de etnografie.

TVR SPORT va promova, la nivel național, educaţia pentru o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă, susţinerea sportului şi a sportivilor români. De asemenea, va oferi publicului competiții din domenii sportive care nu-și găsesc locul pe piața de televiziune din România. În calitate de membru activ al European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie din Europa a televiziunilor publice, dar și a altor organisme internaţionale, TVR SPORT va include în oferta sa și pachete de programe livrate de parteneri. În acest fel, televiziunea publică va folosi și mai eficient faptul că are întâietate la achiziţionarea drepturilor de difuzare ale unor competiţii internaţionale majore. Un exemplu sunt meciurile din oferta UEFA Youth, Women and Futsal (YWF).

Citeste și:  Yiwen Shen și Marko Džomba au electrizat Sala Patria cu un concert memorabil alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov

În acest context, tot în ședința de astăzi, CA a demarat procedurile în vederea continuării difuzării competiţiilor cuprinse în pachetul UEFA YWF, care conţine partidele ce se vor disputa anul acesta. Lista evenimentelor sportive cuprinde şi Campionatul European de Fotbal U21, găzduit de România şi Georgia, dar şi UEFA European U19 Championship, UEFA Women’s Futsal EURO 2023, UEFA Women’s U17 Championship 2023, UEFA European U17 Championship, UEFA European Womens’s U19 Championship și UEFA Futsal U19 EURO 2023.

Şedinţa Consiliului de Administraţie a avut loc la Timişoara şi se înscrie în seria deplasărilor membrilor CA la Studiourile Teritoriale ale Televiziunii Române, pentru o înțelege mai bună a provocărilor și oportunităților din teritoriu. „Izolați în România”, program multipremiat în Europa și unul din programele-fanion ale Televiziunii Române, este produs la Timișoara. De asemenea, TVR Timișoara este unicul studio teritorial din Uniunea Europeană care produce și emite programe în nouă limbi ale minorităților naționale.

Citeste și:  Creșa Brașov promovează educația pentru mediu prin "Săptămâna Verde"

Studioul de la Timişoara este, ca și celelalte studiouri teritoriale, prioritar în strategia de dezvoltare a televiziunii publice care vizează investiţii în echipamente, procesul de digitalizare şi pregătirea profesională a angajaţilor.

Sursa, TVR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.