Testarea copiilor sub 6 ani la sosirea în țară din zonele de risc, eliminată de CNSU

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca testarea RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 a copiilor cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani să nu mai fie necesară la sosirea în ţară din zone cu risc ridicat epidemiologic, faţă de vârsta maximă de 3 ani, cât era stabilit anterior, transmite agenția națională de presă Agerpres.

Potrivit Hotărârii nr. 51 a CNSU aprobată ieri seară, pentru copiii cu vârsta mai mare de 6 ani şi mai mică de 16 ani se păstrează obligativitatea prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

De asemenea, CNSU a stabilit că membrii delegaţiilor sportive care sosesc în România pentru participarea la competiţii sportive organizate pe teritoriul naţional din ţări aflate în zona roşie de risc epidemiologic se exceptează de la măsura carantinei, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară şi participă doar la activităţi în cadrul concursurilor, mai scrie sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.