Țigări ascunse printre dulciuri, descoperite la Brașov într-un camion intrat dinspre Ucraina

Un autocamion intrat în România dinspre Ucraina și în ale cărui documente de transport figurau dulciuri, a fost oprit de inspectorii vamali în municipiul Brașov. În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, inspectorii vamali au descoperit, ascunse în compartimentul pentru marfă, în spatele paleţilor cu dulciuri, aproximativ 500 de baxuri de tigari a căror valoare, la o prima evaluare, depășește suma de 1 milion de euro.

„Autoritatea vamală română, prin competențele pe care le are, desfășoară activități de supraveghere vamală asupra mărfurilor care circulă în regim vamal de tranzit, de la frontiere către birourile vamale de interior din România sau/și din Uniunea Europeană. În cadrul activităților de supraveghere, se realizează o analiză de risc care are ca prim obiectiv de a identifica mărfurile ilicite, mărfurile de contrabandă, mărfurile interzise la deținere, care pot să fie nedeclarate la intrarea pe teritoriul comunitar. Baza analizei de risc a fost selectat acest camion care a intrat dinspre Ucraina, deci prin vama de tranzit și prin anumite proceduri pe care le utilizăm, am reușit oprirea acestuia în zona orașului Brașov, unde în trafic, de către echipele mobile ale Direcției Regionale Vamale Brașov, iar cu ocazia controlului, a fost identificată în interior, pe lângă mărfurile declarate, dulciuri, și o importantă cantitate de țigarete, motiv pentru care a fost condus într-un spațiu adecvat pentru realizarea descărcării întregii mărfi. Sunt estimatee 400-500 de baxuri de țigarete ale căror drepturile vamale sunt în jur de 1.000.000 euro”, a declarat Inspector Autoritatea Vamală Română, Daniel Luca.

Citeste și:  Patriarhul Daniel trimite scrisoare irenică de Paști către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.