Tinerii fermieri care încep o afacere în domeniul agricol pot solicita finanţare pentru obţinerea de fonduri

Tinerii fermieri care încep o afacere în domeniul agricol pot solicita finanţare pentru obţinerea de fonduri nerambursabile de până la 70.000 de euro. Bugetul total alocat pentru acest sprijin este de 100 de milioane de euro, din care 30 de milioane de euro pentru zona montană.

„Bugetul alocat pentru instalarea tinerilor fermieri este de 100 de milioane de euro, dar aici am pus 30 de milioane numai pentru zona montană. Întotdeauna zona montană primea punctaje mai mici şi nu reuşeau să devină beneficiari foarte mulţi din această zonă. De altfel, este zona cea mai predispusă la abandon”, a declarat recent ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Citeste și:  O nouă expoziție semnată de artista Teodora Pica, în august, la Galeria INSPIRATIO din Brașov

Cei interesaţi pot depune cererile de finanţare până pe 26 noiembrie. Banii sunt nerambursabili şi se acordă pentru o perioadă de cel mult trei ani, în două tranşe: 75% la semnarea deciziei de finanţare, iar restul în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri, până la 31 decembrie 2025.

De asemenea, Adrian Oros a precizat că sprijinul financiar alocat acestei măsuri a fost majorat la 60.000 de euro, respectiv 70.000 de euro, în condiţiile în care înainte era de 40.000, respectiv 50.000 de euro, în funcţie de operaţiunile propuse în planul de afaceri.

„Dacă în planul de afaceri există agricultură ecologică sau condiţionare-procesare creşte alocarea financiară şi aici am încercat să sprijinim fermierii să aibă aceste facilităţi de procesare sau depozitare-condiţionare. Sunt finanţaţi cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri şi este o sumă 100% nerambursabilă. Sprijinul se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani, în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea deciziei de finanţare şi 25% se va acorda în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri, până la 31 decembrie 2025, fără a depăşi trei ani de la semnarea deciziei de finanţare”, a menţionat ministrul Agriculturii.

Citeste și:  Jazz in the Park a lansat biletele de o zi

Tot vineri se deschide şi sM6.3 „Sprijinul pentru dezvoltarea fermelor mici”, sesiunea de primire a cererilor de finanţare fiind activă în perioada 27 august 2021, ora 9:00 – 26 noiembrie 2021, ora 16:00.

Acesta măsuri sunt incluse în programul de tranziţie 2021-2022, care are alocată o sumă totală de 3,2 miliarde euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.