Titlu onorific de Doctor Honoris Causa pentru Dumitru Prunariu

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a participat astăzi la ceremonia de conferire a titlului onorific de Doctor Honoris Causa d-lui acad. gen. lt (r) dr. ing. Dumitru Prunariu de către Senatul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”.

În discursul său, prefectul Mihai Cătălin Văsii a afirmat: „Sunt deosebit de onorat să fiu astăzi alături de Dumneavoastră la această ceremonie deosebită, care omagiază un brașovean cu realizări de excepție, singurul cosmonaut român. Vă urez bun revenit acasă, domnule Dumitru Prunariu! Ați primit numeroase titluri și distincții, ați fost premiat și sărbătorit de foarte multe ori, în țară și în lume, dar sunt convins că, așa cum noi, brașovenii, ne bucurăm de fiecare dată când vă avem alături, și Dumneavoastră simțiți mai intens momentele în care sunteți elogiat de comunitatea natală.

Citeste și:  Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, cel de care se leagă tradiția oferirii de daruri copiilor

Personal, am un mare respect și o mare admirație pentru Dumneavoastră. Iar această ceremonie de conferire a celui mai înalt titlu onorific de către Academia Forțelor Aeriene reprezintă o recunoaștere în plus a contribuției Dumneavoastră la evoluția zborului românesc, atât prin misiunea în spațiul cosmic, cât și prin activitatea din cadrul Comandamentului Aviației Militare, Aviației Civile Române, Agenției Spațiale Române, Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic, Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-Atmosferic și Agenției Spațiale Europene.

Vă urez multă sănătate și vă mulțumesc pentru modelul pe care îl oferiți generațiilor tinere. Noi, brașovenii, poate mai mult decât alții, suntem mândri de Dumneavoastră! 

Felicit Academia Forțelor Aeriene pentru această ceremonie!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.