„Tosca”, în anul Puccini, la Opera Brașov

Sâmbătă, 26 octombrie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, în anul centenar Puccini, prezentăm spectacolul cu celebra operă „Tosca”. Libretul operei a fost creat de  Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, după drama „La Tosca” de Victor Sardou. Piesa de teatru a fost montată la Paris în anul 1887 și a fost vizionată de Giacomo Puccini în același an, la Milano. Impresionat de subiectul dramatic, Puccini compune opera „Tosca” în anul 1899, după o colaborare furtunoasă cu cei doi libretiști și cu editorul Giulio Ricordi. Premiera operei a avut loc pe 14 ianuarie 1900, la „Teatro Costanzi” din Roma. În rolul titular a evoluat soprana Hariclea Darclée, pentru care compozitorul a compus, în mod special, la rugămintea artistei, aria „Vissi d´arte…” devenită astăzi una dintre cele mai îndrăgite arii de operă.

Fostul consul al Republicii romane, Cesare Angelotti, îşi găseşte refugiul în biserica  San’Andrea della Valle, primind acordul pictorului Mario Cavaradossi care lucrează la imaginea Mariei Magdalena. Floria Tosca, cântăreaţă celebră şi iubita lui Mario, după câteva scene de gelozie (din cauza asemănării picturii cu imaginea unei marchize) este convinsă de dragostea sinceră a iubitului său. În numele acestei iubiri, ea refuză să îi dea vreo explicaţie lui Scarpia – şeful poliţiei, care îl urmăreşte pe Angelotti, dar nu rezistă în faţa torturilor la care Mario este supus şi indică ascunzătoarea.

Mario este condamnat la moarte, Tosca încearcă să-i obţină salvarea, dar Scarpia nu-l va ierta decât în schimbul favorurilor ei. Însă, în momentul în care Scarpia se apropie, Tosca îl străpunge cu pumnalul. Cu scrisoarea de iertare în mână, aleargă fericită spre plutonul de execuţie. Dar… de dincolo de moarte, Scarpia îşi îndeplinise misiunea blestemată… Plutonul îl va ucide pe Mario, iar Tosca, disperată, se aruncă de la înălţimea castelului, chemându-l pe Scarpia la Judecata de Apoi.

Citeste și:  Aproximativ 1.400 situații de urgență, gestionate de pompierii militari în ultimele 24 de ore

În distribuție: Floria Tosca – Aurelia Florian,Mario Cavaradossi – Adrian Dumitru,Baronul Scarpia – Daniel Pop (invitat),Angelotti – Alin Anca (debut),Sacristanul – Andrei Ionescu (debut),Spoletta – Claudiu Bugnar, Sciarrone – Alexandru Chiriac, Temnicerul -Paul Tomescu,Păstorul – Daniela Surdeanu, Statuia – Alexandra Scriminț.Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. Participă Corul de Copii „Unison”, seniorii – dirijor, manager general: George Dumitrașcu.

Conducerea muzicală a spectacolului îi va aparține maestrului Cristian Sandu (invitat). Regia artistică este semnată de Matteo Mazzoni.Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Asistenți regie: Asineta Răducan, Valentina Mărgăraș. Regie scenă: Marilena Aldea, Alina Nistor.

Daniel Pop este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, secția canto clasic, în anul 2012. A fost solist – colaborator permanent al Operei Naționale București, începând din anul 2012 până în 2022. Începând din anul 2022 este solist, angajat al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. Studiază cu Linda Gelinas, instructor de dans la Metropolitan Opera – New York, Sarah Meyers, regizor MET, Laurent Philippe, vocal coach (AVA), David Syrus, dirijor Opera Covent Garden și cu bas-baritonul Samuel Ramey.

Citeste și:  Start într-un nou proiect: reabilitarea, extinderea, supraetajarea şi modernizarea Corpului H al Spitalului Judeţean Brașov

Este invitat să cânte atât pe scenele din țară (Opera Română Craiova, Opera Naționaă Română Iași, Filarmonica Bistrița, Festival Opera Nights), cât și din străinătate: Germania, Italia, Statele Unite ale Americii etc.

Cristian Sandu a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, începându-și activitatea artistică încă din anii studenției. Debutul său dirijoral s-a petrecut în 2004, la Opera Națională Română Cluj-Napoca, cu „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini. De atunci, este invitat permanent să conducă spectacole de balet, dar și de operă, acoperind repertoriile clasic, romantic și verist.

Specializat în Analiză muzicală, Muzicologie, Dirijat de Cor și de Orchestră, Cristian Sandu s-a conturat sub îndrumarea iluștrilor maeștri: Victor Dumănescu și Petre Sbârcea (Cluj-Napoca) sau Leonid Korchmar (Sankt Petersburg). Absolvind cursurile Academiei Internaționale de Dirijat Avansat „Ilya Musin” susținute la Sankt-Petersburg, Cristian Sandu și-a îmbogățit experiența lucrând cu nume mari în dirijat, precum Valery Gergiev, Tugan Sokhiev, Gianandrea Noseda, Pavel Bubelnikov, Yuri Temirkanov.

În același timp, întâlnirea cu Maurizio Arena în timpul masterclass-ului de la Orvieto din 2008 s-a dovedit a fi de mare importanță în ceea ce privește stilul și formarea sa ca dirijor.

Obține titlul de Doctor în Muzicologie cu teza „Stilul verist în evoluția operei moderne”.

Colaborează cu numeroase teatre de operă și filarmonici din țară, iar dintre colaborările internaționale le amintim pe cele cu: Orchestra Națională din Kiew, Orchestra Simfonică din Kiev, Orchestra Simfonică de Stat „Klassika” din Sankt Petersburg, Orchestra Simfonică „Bruno Maderna” din Forli, Orchestra Filarmonică din Dnepropetrovsk, Orchestra Festivalului de Operă Daegu, Orchestra de Cameră „Mediterranea” din Palermo. Cristian Sandu este prezent la numeroase festivaluri și în jurii de specialitate, internaționale.

Citeste și:  Complexul Sportiv Carpați, prima bază sportivă modernă din Brașov, a fost deschisă OFICIAL

• Spectacolul durează două ore și 50 de minute și are două pauze.

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

În programul „Școala Altfel”, vineri, 25 octombrie 2024, peste 330 de elevi ai claselor IX – XII de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov, vor participa la repetiția generală a spectacolului cu opera „Tosca” de Giacomo Puccini. Proiectul, coordonat de profesoarele Adriana Cațaron și Andrada Mureșan, se intitulează „Pe urmele lui Puccini: O călătorie muzicală în lumea operei Tosca” și se desfășoară pe parcursul a cinci săptămâni. „Vizionarea operei Tosca va oferi elevilor ocazia să experimenteze, în mod direct, arta lirică într-o producție locală. În plus, va fi organizată o întâlnire între elevi și unul dintre soliști sau realizatori ai echipei de regie, unde aceștia vor putea afla detalii despre repetiții și realizarea spectacolului”, afirmă coordonatoarele proiectului.

„În ultimii ani s-a observat o scădere semnificativă a mediei de vârstă a publicului prezent în sala Operei Brașov, iar proiectul propus de Colegiul Național «Andrei Șaguna» se pliază perfect pe intențiile noastre de creștere și educare a tinerilor spectatori”, afirmă Mihai Irimia, directorul artistic al Operei Brașov.

Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.