Toxiinfecție alimentară la o nuntă de la Sâmbăta de Sus. 2 persoane au ajuns la spital

La data de 17 septembrie 2022, în jurul orei 20.50, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că la nivelul unei societăți comerciale din localitatea Sâmbăta de Sus, din județul Brașov, unde se desfășura un eveniment privat, mai multe persoane ar acuza stări de rău.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, cadre medicale și reprezentanți ai DSP Brașov și DSV Brașov.

13 persoane au fost consultate la fața locului, dintre acestea două au fost transportate la spital, în vederea efectuării de investigații medicale de specialitate.

Citeste și:  Brașov: Începe prima campanie de dezinsecție din acest an

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „comercializarea de produse alterate”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a precizat agentul principal de poliție Nadia Olaru.

Foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.