Trafic intens pe DN1 Ploiești-Brașov

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este intens la această oră pe DN 1 Ploiești-Brașov, în stațiunea Comarnic, unde pe sensul de mers către Brașov este formată o coloană de autovehicule în mișcare, de aproximativ 2 kilometri.

Pe același sens de mers se circulă îngreunat și în stațiunea Bușteni, unde coloana de vehicule este de 1 kilometru.

Se mai circulă în condiții de aglomerație și între stațiunile Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre Brașov către Ploiești, fiind formată coloană de autovehicule care se deplasează cu viteză redusă, de circa 5 kilometri.

Ne așteptăm ca valorile de trafic să crească în perioada următoare, motiv pentru care le recomandăm conducătorilor auto să acorde atenție tuturor manevrelor pe care le efectuează, să păstreze o distanță corespunzătoare în mers, care să le permită să frâneze în condiții de siguranță, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri care sunt prezenți la fața locului pentru fluidizare, să dea dovadă de respect față de ceilalți participanți la trafic și să nu se angajeze în depășirea coloanelor formate.

Citeste și:  Romfilatelia alături de Agerpres la aniversarea celor 135 de ani de existență

Îi sfătuim de asemenea să ia în considerare și folosirea rutelor alternative, calculând timpul destinației cu ajutorul aplicațiilor de telefon, respectiv:

– DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești;

– DN 73 Râșnov – Bran – Câmpulung – Pitești;

– DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;

– DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.

Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu (Valea Oltului), circulația se desfășoară în condiții de fluență.

Foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.