Transportatorii de persoane și marfă, verificați de către politiștii brașoveni

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat, în perioada 13 – 19 februarie, acțiuni ce au vizat prevenirea și combaterea abaterilor la transportul rutier public de persoane și marfă  și, implicit, reducerea victimizării populației prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului rutier public de persoane.

Printre scopurile acțiunii s-au numărat:

• Verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor și perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor și existența verificării metrologice a aparaturii tahograf;

• Legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării;

• Verificarea existenței documentelor necesare și obligatorii a fi deținute la bordul autovehiculelor rutiere destinate transportului rutier public de persoane;

Citeste și:  MDLPA: Analiza progresului în implementarea Strategiei Naționale de Reducere a Riscului Seismic

• Verificarea respectării traseului și a graficului de circulație, cu opririle aferente, conform licențelor de traseu;

• Verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune, prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, față de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;

• Testarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule, care efectuează transport rutier public de persoane;

• Verificarea valabilității inspecției tehnice periodice a autovehiculului;

• Verificarea modalității de respectare a tuturor normelor legale în vigoare, incidente domeniului rutier.

În cadrul activităților desfășurate pe parcursul celor șapte zile de acțiune, polițiștii brașoveni au verificat aproape 2.000 de autovehicule și, pentru abaterile constatate, au fost aplicat aproape 450 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea condițiilor de efectuare a transportului.

Citeste și:  IMM-urile brașovene au un mediator în relația cu instituțiile statului

Reamintim faptul că scopul tuturor activităților desfășurate nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege!

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.