Triplă lansare publicistică, la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov

Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov găzduiește un eveniment de carte dedicat iubitorilor orașului și locuitorilor lui. Marți, 7 septembrie 2021, începând cu ora 14:00, la Sala de lectură (sediul central etaj 1) va avea loc lansarea lucrărilor:

  • „Elite ale Brașovului și arhivele lor de familie”, de Steluța Pestrea Suciu (Brașov, Editura Foton, 2 volume, 2020);
  • „Scrisori inedite adresate lui Dimitrie Gusti”, introducere, note și comentarii de Zoltan Rostaș, cu o prefață de dr. Ligia Fulga (Brașov, Editura Creator, 2020);
  • Arhiva digitală a revistei „Între chietri”, redactor șef Eugen Moga.

Lansarea va avea loc în prezența autorilor și va fi urmată de o sesiune de autografe. Vor prezenta dr. Ruxandra Moașa Nazare – Biblioteca Judeţeană, dr. Ligia Fulga, doamna Steluța Pestrea Suciu și domnul Eugen Moga.

Citeste și:  Festivalul Filmului European ajunge în luna mai la Brașov

Publicațiile, scrise și redactate cu dragoste, vor fi disponibile spre vânzare, revista „Între chietri” fiind accesibilă pe DVD.

Participarea se face pe bază de invitație, rezervare și confirmare, în limita locurilor. Accesul este condiționat de purtarea obligatorie a măștii și respectarea distanțării spațiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.